duminică, 26 decembrie 2010

Bal masqué

Snow Patrol-run

Asculta mai multe audio diverse



Trecusera cateva minute de miezul noptii,iar un mic bilet si-a facut aparitia sub usa mea.M-am repezit catre el iar cu sufletul la gura si plina de emotie,am rupt plicul si am scos foaia.Eram convinsa ca este o scrisoare.Ca mi-a trimis o scrisoare,in sfarsit.Dar nu!Era o invitatie la bal.
Un bal mascat organizat de familia regala,in cinstea reintoarcerii lui Earl.

Nu stiu cum,de la cine si mai ales de ce am primit aceasta invitatie,dar am hotarat ca trebuie sa merg. As fi vrut sa-mi aleg o vestimentatie speciala,extravaganta,sa ies cumva din tipar.Si exact asta am facut.
Cu totii se asteptau la o aparitie decenta si in acelasi timp sofisticata,o rochie lunga cu volane,imprimeuri si dantela,asa cum au ales celelalte invitate.Dar nu! Datorita alegerii facute,prezenta mea la bal a starnit nenumarate discutii.Toti ma priveau cu atentie in timp ce inaintam in sala mare de dans.Erau vizibil stupefiati si se intrebau intre ei,cine sunt eu.
Incalcasem absolut orice regula de prezentare la un asemenea eveniment si ma simteam excelent.Rochia mea era din catifea neagra,cu spatele gol si cateva degete deasupra genunchiului.Purtam pantofi negri,cu toc inalt,iar parul cadea armonios pe umeri.Masca era o improvizatie.Imi placea sa ma joc cu lucrurile pe care le gaseam prin casa.Hartie,ata colorata,nasturi,carton si alte nimicuri aparent nefolositoare.Se spune ca sunt creativa si ca sunt detinatoarea unei imaginatii bogate,asa ca m-am folosit de aceste lucruri si mi-am creat o masca originala.Evident,si ea depasea standardele unei masti purtate la un bal,dar tocmai aceasta era ideea.
Nimeni nu-mi putea cunoste identitatea,iar acest lucru mi se parea un atu.Un plus pentru a lasa in urma niste imagini invaluite in mister,ce nu pot fi uitate prea usor.
Prin masca mea,doar ochii si buzele erau vizibile.Privirea-mi era patrunzatoare,misterioasa si puternica,iar buzele erau atent colorate cu un ruj de un rosu intens.
Mereu mi-a placut genul de dansuri de la baluri,asa ca era foarte dornica sa-mi pun cunostiintele in aplicare.N-a fost chip.Cu toate ca observam foarte multi tineri privindu-ma intr-un mod curios de insistent,niciunul nu avea curajul sa se apropie.
Asa ca inaintam eu spre ei,dansam,ii sagetam cu privirea cat mai intens,le imbolnaveam mintile si ii lasam sa piara.Planuisem sa fac acest lucru cu toti cei prezenti acolo,doar pentru distractia mea.Asta pana am ajuns la el.
*Dansati?*
O voce placuta si dulce venea din spatele meu.Ma intorc,imi ridic privirea si il vad.Parca eram paralizata,nu-mi puteam misca picioarele si mainile,iar o ameteala puternica isi pusese ghearele pe mine.Parca as fi consumat un drog,o doza letala iar acum oscilam intre viata si moarte.
Repeta : *Dansati,va rog?*
*Sa dansez?Cum?Cu cine sa dansez?*
Extraordinar!N-am putut sa gandesc alte cuvinte.O formula ametitoare,delicata,o replica inteligenta,nimic.Paream o fraiera,o emotiva ce nu se putea exprima in cuvinte.
Lasa capul in jos,pufneste intr-un ras scurt si silentios si spune: *Cu mine,domnisoara.Va face placere sa-mi acordati acest dans?*
Nu mi-am putut misca buzele pentru a scoate un sunet,asa ca am miscat afirmativ din cap.
M-a luat de mana si de atunci nu mai stiam nimic de mine.Auzeam doar muzica si il vedeam doar pe el.Pluteam! Muzica intra prin mine si vibram.Nu stiu cum ajungeam de la un colt la altul,iar in final eram in mijlocul acelei sali ce-mi parea in acel moment gigantica.Eram doar noi.
Melodia se oprese,iar eu inca sunt lipita de trupul sau.Cand in sfarsit constientizez ceea ce se intampla,ma indepartez,il privesc pentru inca o data in ochi si fug.Respiram sacadat iar bubuiturile inimii le simteam prin tot corpul.Sangele o luase razna,creierul isi slabise judecata,iar eu alergam.
Nu-mi aduc aminte pentru cat timp am alergat fara oprire si nici macar unde intentionam sa ajung.Eram pierduta.Toata fiinta mea era pierduta!

marți, 7 decembrie 2010

Am doar 18 ani!

Vama Veche - 18 ani

Asculta mai multe audio diverse


"Am doar 18 ani,sunt nebun(a),iubesc si nu am bani."


Cam asa incepe ziua mea acum.Gata!Pana aici mi-a fost!De azi sunt majora. Cel putin asta spune varsta despre mine,insa eu sunt pe departe de a fi majora.E ciudat,al naibi de ciudat.Au trecut 17 ani din viata mea si inca ma simt un copil.Intr-un fel chiar am asteptat ziua asta ,sa implinesc 18 ani si sa urlu tare: sunt fericita,stii?Intr-un fel imi doream sa fiu majora,dar pe cealalata parte, nu vreau sa mai cresc.De ar fi posibil cumva,as vrea sa ma opresc aici.Sa traiesc in continuare insa doar cu varsta de 18 ani,vesnic.Ar fi marfa,ce sa zic?
In tot timpul asta am reusit sa scot cateva fire albe de par de la diferite persoane,dar am reusit sa aduc si zambetele pe fetele unora.Nu stiu pe cati i-am facut sa planga si pe cati i-am suparat,dar imi pare rau. (Sunt si eu mica,nu?)
Stateam zilele trecute si ma gandeam" Uite,sunt fericita!" Chiar ma simt fericita,implinita si iubesc lucrul acesta.Imi doresc pentru mine o multime de lucruri si nu am de gand sa renunt.Probabil o sa sfarsesc intr-o facultate de franceza, pentru ca vad ca franceza ma bantuie inca din clasa a2a si nu mai vrea sa-mi dea pace.La inceput ziceam ca nici nu vreau sa mai aud de limba asta,iar acum iata-ma la profil filologie bilingv franceza. E clar ca "ceva e putred in Danemarca" si ca trebuie sa merg pe drumul asta.Si ce este un iubitor de franceza,fara Franta?E evident ca trebuie sa ajung acolo!
Imi place sa scriu,sa aberez,sa vorbesc mult,sa cant,sa admir poze si sa ma uit la multe seriale.Ador primavara si chiar imi pare rau ca de ziua mea este mereu frig.Dar azi am avut placuta surpriza de a simti caldura unui 8 decembrie.E incredibil pentru ca e tot ce-mi doream: sa fie cald si frumos de ziua mea!Poate e un cadou.In sfarsit de ziua mea a fost primavara!
Imi place cum suna 8 decembrie.N-as schimba data asta pentru nimic in lume.Oamenii nascuti pe 8,sau care au vreo legatura cu aceasta cifra,imi par extraordinari.Imi place si zodia mea si tot ce se spune despre ea,chiar daca nu sunt mare fana a prezicerilor.

Rosu?Rosu este culoarea mea,categoric!Ador tot ce este rosu.
Imi place fericirea,zambetul si tot ce ma face sa ma simt bine.Nu pot sa stau trista foarte mult timp si sunt foarte multumita cu faptul ca am puterea de a trece foarte usor peste dificultati.Sunt optimista si necurat de norocoasa,iar aceste lucruri ma fac sa ma simt si mai multumita.Reprezinta un pas in plus catre succes.Orice tip de succes.
Stiu ca sunt capabila sa fac tot ceea ce imi propun,iar daca n-o fac este pentru ca nu vreau.Sunt incapatanata.Uneori poate chiar prea incapatanata.
Imi plac oamenii diferiti,care au multe pasiuni si care se ocupa de sufletul lor.Imi plac oamenii profunzi care sunt capabili de a simti o sumedenie de sentimente in acelasi timp.Imi plac oamenii talentati,care canta,danseaza,scriu si deseneaza.Iubesc oamenii inteligenti ,bine crescuti si optimisti.
Sunt foarte curioasa si fac parte din acel grup de oameni care vor sa stie cat mai multe ciudatenii ,care vor sa afle daca mai exista si alte tipuri de viata si care vor sa vada Universul.
Nu-mi place deloc tara in care traiesc,dar sunt obisnuita.Si oricum nu imi fac probleme,pentru ca o sa reusesc sa ajung acolo unde imi doresc.
Vreau sa schimb lumea asta care a uitat sa zambeasca.Vreau sa schimb oamenii morocanosi si pe cei care se indreapta catre drumuri gresite.Vreau sa nu se mai promoveze prostia si tot ceea ce este total aiurea.
Vreau sa continui sa cant la chitara si sa pot sa invat orice melodie imi place.Deasemenea,imi doresc tare mult sa public undeva,ceva scris de mine.
Vreau,vreau,vreau!
Vreau si pot!Asta sunt eu!Sunt Maria ,am 18 ani si pot sa fac ce vreau!

duminică, 21 noiembrie 2010

I hate goodbyes!

The Script - If you ever come back

Asculta mai multe audio diverse


Am ramas pironita in fata trenului si nu ma pot misca.Ma simt paralizata,parca construita din plumb.Cum se numeste un om care nu mai are capacitatea de a mai simti ceva?Nu stiam daca e frig sau cald,daca e zi sau noapte.Tot ce conta era ca stateam in locul acela nenorocit si asistam la acel final.Niciodata nu mi-au placut cuvintele de ramas bun.Cand le auzeam,simteam o durere profunda in sufletul meu si duceam instictiv mainile la urechi.Nici nu stiam ce fac si de ce.Tot ce stiam era ca daca mai ascultam,riscam sa-mi fie si mai rau.Ele nu fac altceva decat sa imbrace o despartire,in alte haine.
Stau in mijlocul garii,cu privirea pierduta in orizont.In mana framant un biletel si inca sper ca astfel va disparea.Inca sper ca va veni cineva si-mi va spune ca ce traiesc nu este adevarat.
Inima este deja in gat si cu bataile sale accelerate ma face sa am impresia ca in orice secunda va exploda.Parca vrea sa-mi perforeze creierul si sa iasa.
Strig acum.Strig cu toata puterea mea si-mi obosesc plamanii pana la limita.Dar strigatul meu isi are ecoul pierdut in lume.Un ecou spart ce si-a imprastiat cuvintele si nu-si mai poate duce scopul la bun sfarsit.Ma auzi?Nu!Sigur ca nu!
In capul meu imi construiesc imagini in care ma catar pe varful unei iluzii si raman acolo.Incep sa-mi croiesc haine din iluzii si sa-mi imbrac sufletul cu ele.Dar ghici ce?In realitate sufletul meu e inca gol.
In jurul meu nu vad nici gara,nici trenurile,nici sinele,nici femeia de la ghiseu care urla ingrijoarata:"Domnisoara!Sunteti bine?Doriti un bilet de calatorie?Domnisoara!"
Aici?Nimic!Ai luat si gara,trenurile,linia ferata si..sufletul meu.
Randurile tale se plimba in fata ochilor mei ca un film prost pus pe replay.Aceleasi randuri,aceleasi caractere,semne de punctuatie.Stiu continutul biletelului pe de rost.
Si nu vreau,nu pot sa accept.Daca e o gluma,am sa te iert.Daca ai vrut sa-mi fie teama,nu mai conteaza acum.Doar..doar strange-mi mana si arunca biletelul asta blestemat.Uita-te in ochii mei si spune-mi ca n-a fost niciodata adevarat.Spune-mi ca niciodata nu ti-ai dorit asta.Spune-mi orice dar nu-mi spune "Ramas bun.."

vineri, 22 octombrie 2010

Unopened letter to..


Tracy Chapman - Fast Car
Asculta mai multe audio diverse
My dear ... ,


Spune-mi,ai fi de acord sa-mi imprumuti sangele tau?Caci prin venele mele curg doar vise.Am nevoie de ceva care sa ma tina legata de lumea asta,macar pentru cateva ore.
As da dovada de o indrazneala fara limite,daca ti-as cere si camera in care iti depozitezi sufletul.Totusi,fac un apel disperat catre bunatatea ta. Te rog!Te rog,acum!Camera in care imi tineam sufletul,s-a fisurat(cauza necunoscuta inca).Asa ca sufletul meu,nenorocitul,a scapat.
In fine,am reusit eu sa-l readuc la mine,dar nu am unde sa-l tin.Am tot rugat diferiti oameni de pe strada sa ma ajute.Ma fixau cu privirea destul de ciudat,isi dadeau coate,dar in final spuneau "Sigur!"Simteam eu din tonul vocii ca ceva nu este in regula.
Stii ce ma gandeam?De unde au ei atata spatiu si pentru sufletul meu?Si cum am eu certitudinea ca nu-l tin in frig,in ploaie? Daca se uda,risca sa se strice.Daca este uitat in soare,s-ar putea sa se decoloreze.Stii tu,asta ar deveni o adevarata problema.Cine mai apreciaza un suflet decolorat?
Lasand astea intr-o parte,voiam sa-ti spun ca dupa ce o sa ma scutur de fiecare problema care sta pe capul meu,o sa-mi iau cateva zile libere si o sa fac o excursie catre fericire.Mi s-a spus ca acolo se dau dau zambete la pachet.Din cate am auzit,e o oferta destul de avantajoasa,asa ca nu trebuie sa o ratez.
Ei hai,iti promit ca nu te uit!Cand te-am uitat eu pe tine?Cand am fost in Desertul Melancoliei,nu ti-am adus o lacrima si un gand? Cand am castigat excursia catre Ploaie,nu am venit la tine cu cea mai mare picatura? Sau,aminteste-ti atunci cand mi-am construit casa aceea la Constanta.Cine ti-a adus atunci Marea,ha?Cine oare?
Stii ce nu-mi aduc aminte?Care au fost cuvintele pe care mi le-a spus Soarele atunci cand i-am reprosat sus si tare ca am nevoie de putin aer?Da,atunci cand simteam ca ma sufoc.Stiu ca se facuse foc si para si-mi promisese ca nu ma va mai incalzi vreodata.Stiam ca era doar o problema de moment,dar atunci chiar puteam vedea focul prin ochii sai.Aproape ma orbise.Mi-e tare dor de el.Ma gandesc ca poate are nevoie de cineva care sa-l incalzeaza,asa ca ii voi face o vizita.Sunt sigura ca va fi bucuros peste masura.
Uite,inchei aici.Iti voi lasa sufletul meu ( pentru rugamintea insirata la cateva randuri mai sus) si iti trimit un sincer(mi-ar placea sa spun ca e din suflet,dar acum e cam defect,stii tu) multumesc!



Love,
Maria

vineri, 15 octombrie 2010

O lume nebuna,pentru oameni nebuni


Placebo - Running up that hill
Asculta mai multe audio diverse
Ii aud pasii apropindu-se usor de mine.Curand stiu ca am sa-i simt si parfumul,ca o sa ajunga la narile mele si o sa ma ameteasca total,asa cum se intampla de fiecare data.Si..iata-l!E in fata mea.M-a prins deja si ma tine captiva cu privirea lui ucigatoare.Imi forteaza pleoapele sa se deschida,se uita drept in ochii mei,le spala culoarea,ma descoase, imi descompune pupila,irisul si cristalinul si nu-mi mai ramane nimic de facut.Ma priveste pret de cateva minute,iar apoi il simt ca se pregateste sa-mi spuna ceva.Muschii,dintii,limba,buzele parca fac parte dintr-un ritual de sacrificiu.Un ritual ce prevesteste o moarte lenta.
"Spune-mi!Sunt eu nebun?" ma vede zambind,asa ca ezita o clipa,iar apoi continua. Isi pune palmele pe umerii mei si spune cu un glas usor disperat:"Nu,chiar vreau sa stiu!Sunt eu nebun,oare?Ori toata lumea din jurul meu sufera de o boala mintala?"
S-ar fi asteptat sa-l privesc sincer,sa-i vand sufletul meu si sa-i spun ca se insala.Dar n-a fost asa.Sunt absolut convinsa ca nebunia lui este adevarata.E bolnav!Chiar e bolnav.Dar bizar este ca,tocmai acest lucru il face sa fie special.E un nebun cum n-am mai intalnit pana acum.Ma inspaimanta,aproape de simt cum iese sufletul din mine,cum tipa si implora disperat linistea.
Se potriveste perfect in cadrul acesta.Pentru ca lumea in care traieste,este facuta pentru nebuni.Este o lume numai pentru oamenii nebuni,defecti,ce-si rup bucati din suflete si fac schimb intre ei.Oameni ce se contrazic violent in discutii pe teme absolut neobisnuite.Cei care se intreaba de ce picatura de ploaie a udat pamantul acolo si nu cu 2 centimetrii mai departe.
Brutalitatea cuvintelor pe care le folosesc atunci cand vorbesc este naucitoare.Se agita,se consuma,analizeaza fiecare sunet pe care il percep.
Ei sunt oamenii care opresc circulatia sangelui si fac bataile inimii sa para mute.Ai impresia ca detin controlul asupra timpului,dar pentru ei timpul nu exista.
Sunt o nebuna si eu,la fel ca el.Nu sunt sigura daca exista un virus ce mi-a mancat creierul si m-a facut sa-mi pierd mintile,dar sunt nebuna.Suntem nebuni cu totii!Niste nebuni,intr-o lume facuta special pentru noi.

miercuri, 29 septembrie 2010

Simplitatea complicata


Goo Goo Dolls - Without You Here
Asculta mai multe audio diverse
Adevarul e ca sunt incapatanata peste masura si-mi sustin ideea pana la moarte,fie ea chiar si gresita.Cate seri n-am pierdut,purtand discutii in contradictoriu,discutii lungi si fara sfarsit.El nu voia sa-mi dea dreptate,nu pentru ca lupta pentru ceea ce sustinea,ci pentru ca ar fi facut orice doar sa mai stau putin ,sa ma auda vorbind,sa ma stie acolo langa el.Dar eu puneam tot sufletul meu in discutiile acelea.Ma agitam si gesticulam nervoasa de parca m-as fi luptat cu situatii de viata si de moarte.Acum imi dau seama cat de caraghioasa trebuie sa fi parut.Il vedeam cum schita cate un zambet inocent in coltul gurii,dar incercam sa-l ignor.Nu aveam timp pentru asa ceva,trebuia sa sustin ceea ce afirmam.Uneori insa, nu puteam trece cu vederea si-l intrebam " Ce faci?!Ti se pare comic?Spune-mi!Chiar ti se pare comic?Marturiseste-mi si incheiem aici,sa stii!Eu atat iti spun!"
La sfarsit,vazand ca gluma se ingroasa si incep sa ma supar,ma imbratisa calduros,imi amesteca firele de par si-mi spunea ca am dreptate. "Da,asa e!Asa cum spui tu.Mereu a fost asa".
Era tot ceea ce voiam sa aud.Dintr-o data ma luminam la fata si-mi simteam pulsul revenind la normal.In urma fiecarei astfel de dispute ma simteam ca si cum as fi fost in perioada de recuperare,dupa o operatie dificila.Eram extenuata,dar in acelasi timp linistita, cu o pace in sufletul meu ca am reusit sa castig din nou.
Niciodata nu mi-am dat seama ca cel care-mi strangea mana de fiecare data,era el.Ca umarul pe care ma odihneam a fost intotdeauna al lui.Ca bratele ce se asezau usor in jurul trunchiului meu,au fost numai ale lui.Niciodata n-am realizat ca a fost singurul caruia ii pasa de situatia in care ma aflam.Cel care imi lua mana,ma ridica si imi spunea ca n-a vazut in toti anii lui,pe cineva mai puterninc decat mine.Asta in conditia in care stia foarte clar ca in acele momente eram oricum,dar nu puternica.
Ii placea sa ma priveasca atunci cand ma incapatanam sa repar lucruri.Ii spuneam ca pot,ca stiu foarte clar ceea ce trebuie facut.Le mesteream bine,iar in final ieseau mai stricate decat au fost atunci cand am pus prima data mana pe ele.Cu toate acestea,ma aratam triumfatoare,ridicand obiectul respectiv in mana si aratandu-i. "Vezi?Floare la ureche!"
Ma simteam bine langa el,chiar daca nu m-am gandit nicio clipa ca e cel pe care il voiam.Credeam ca am sa supravietuiesc si fara el,ca nu o sa ma afecteze intr-atat de tare o plecare de-a lui,incat sa simt ca ma usuc de dor.Ba chiar eram de parere ca nici nu ii voi simti lipsa.Imi luam usor la revedere.De fapt nici nu ma osteneam prea tare sa-l ascult atunci cand imi spunea ca pleaca.Perioada care urma fara el,era infernala.Ca si cum m-ar fi luat de o maneca si m-ar fi aruncat fara mila in mijlocul infernului.Imi lipsea tot suportul moral de care abuzam atunci cand era langa mine.De fiecare data cand se intorcea,saream la gatul lui si-l rugam sa nu mai plece.

" Sa nu ma mai lasi niciodata!Auzi ce-ti spun?Niciodata,te rog din suflet!"

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Nothing is real,trust me!


Apocalyptica - I Don t Care
Asculta mai multe audio divertisment
Cand am deschis scrisoarea, parca a cazut cerul pe mine. Am scapat cana cu cafea din mana si-ntro clipa m-am prabusit pe dusumea.Din ochii mei curgeau siroaie de lacrimi si ma simteam ca un copil autist,pierdut in lumea sa.Ma intrebam doar cum e posibil.Cum?
"- Stii ca vreau sa fiu tot eu,cel care strabate drumul acela fara sens,trece printre oameni fara sa-i vada,se izbeste de ei ,ii darama si nici macar nu-i pasa?Vreau sa fiu din nou cel care stie mereu unde esti,ce faci si de ce,fara ca tu sa-mi sufli o vorba.Cel care iti intelege tacerea,iti hraneste zambetul si-si incurca degetele in parul tau.Stii ca.. eu,eu chiar as vrea sa fiu din nou acela!" , imi scria.
La dracu cu tine.M-auzi?Dupa atata timp in care parca ai disparut de pe fata pamantului,te trezesti subit,intr-o zi de joi ,sa-mi vari sub usa o scrisoare,care pe deasupra mai e si anonima?Ce credeai istetule?Ha?Ce credeai?
"Ne vedem joi,ne vedem joi,am strigat.." melodia imi rasuna in minte,din ce in ce mai obsesiv.Poftim!Uite ce ai facut din mine!Devin paranoica,cad in delir si ma afund in ideile mele fixe. Deja vad tot felul de figurine care arata cu degetul spre mine si striga ceva, ce din pacate sau din fericire,este doar un ceva indescifrabil.Iti place?Spune-mi,iti place ce-ai facut din mine? Nu crezi ca era de ajuns ca devenisem ca un robot,un mecanism automat ce indeplinea unele functii conform unui program bine stabilit,care.. in fine,ai prins ideea!
"Ce se intampla?Domnisoara!Do..?"
Ei,asta-i buna acum!Ce se intampla?Ma intreaba ce se intampla?! Lasa-ma,nene!Nu te priveste,crede-ma!
M-au auzit toti locatarii trantind agresiv usa apartamentului , plecand doar cu ce aveam pe mine si cativa bani in buzunar. " Si-a pierdut mintile,iti zic!Biata fata,biata de ea!"
Aveam un ras atat de bolnavicios,de parca as fi fost detinatoarea unui buletin cu dunga rosie.Radeam in hohote,cu o pofta nebuna,cu gura pana la urechi.Nici macar nu mai aratam ca un om fericit.Depasisem demult limita aia.Si mai presus de toate, eram foarte departe de a arata ca un om sanatos.Mintal,desigur!
M-am urcat in primul taxi pe care l-am intalnit si " catre parcul de distractii,te rog".
Voiam sa-mi agit creierii,pana-mi simteam stomacul intorcandu-se pe dos. Sa-mi pierd banii in rotile acelea ,pana corpul mi-ajungea in colaps.Sa cad in coma si sa ma duc dracului odata.
Daca organismul meu reusea sa reziste la ceea ce-i pregatisem eu,puteam gasi si alte solutii,nu asta era problema.
Problema era ca ma agitam pentru nimic.Eram constienta ca nu rezolvam absolut nimic,prin ideile mele lipsite de logica.Dar ce era de facut?Deja obosisem sa-mi pierd mintile si sa-mi intorc sufletul pe dos.
Mi-am spus "E timpul pentru ceva nou.E timpul pentru salvare.Da,da!Asa este!E timpul pentru salvare!"
Si-ncep.Incep ceva nou!

vineri, 3 septembrie 2010

Simple question: Can you love my soul now?


Asculta mai multe audio Diverse
Ma intrebi cine sunt?Chiar vrei sa stii cine sunt?Ar fi perfecta replica " Iti spun.Dar apoi va trebui sa te ucid". Perfecta,dar in acelasi timp inutila.Pentru ca sunt deja o criminala! Ucid suflete straine,asta fac! Ma hranesc cu iubirea lor si le las sa moara,deshitratandu-se.Nu mai stiu cum am ajuns sa-mi otravesc gandirea intr-un fel atat de morbid si cum am mers atat de departe.Parca mi-am sugrumat destinul, l-am sufocat,i-am inabusit caile sale intortocheate. Am pus pistolul la tampla lui si l-am obligat sa ma urmeze el pe mine,nu invers, cum ar fi fost normal si poate chiar sanatos. Am mers mana in mana cu ceilalti ucigasi de suflete si am invatat tot ce tine de tactica.E complicat,sa stii! Nu gasesti pe orice drum un instructor destul de priceput in ale sufletului.
Intr-o seara, bucurandu-ma de gustul incantator al vinului rosu,am lasat paharul din sticla scumpa,sofisticat pictata,pe masa din fata mea.Il priveam si incepeam sa ma simt din ce in ce mai aiurea. Probabil ai auzit, In vino veritas! M-a facut sa realizez ca tot ce alcatuia fiinta mea de odinioara, trecuse printr-o transformare exagerat de agresiva. Nici celule nu mai erau aceleasi, nici tesutul pielii mele,oasele,greutatea lor.Sa nu mai vorbesc de sange, care-si pierduse intru totul culoarea sa pura. Ma simteam straina.Straina de mine,iar acest sentiment se transforma usor in fobie.O fobie ce ma ataca neincentat.Anticorpii organismului meu si mai ales cei ai sufletului , nu au reusit sa faca fata microbului ce-mi manca creierul si tot ce tinea de logica aceea corecta, pe care odata o aveam.
Striga-ma,te rog.Nu-mi mai recunosc numele.Nu-mi mai recunosc sufletul.Nu stiu ce culoare a prins sangele meu,dar il simt mai rece cu fiecare zi care trece.
Mi-am dat demisia din slujba mea.Chiar daca parea perfect,singura ucisa de mii si mii de ori,eram eu.Ceea ce incercam sa fac,era simplu.Voiam doar gramul acela de razbunare,care sa ma alimenteze cu incredere.Credeam ca cu cat mai multe suflete ucid,cu atat mai mult te ranesc pe tine. Totusi am renuntat,dar nu stiu cum am sa supravietuiesc.Nu stiu cum am sa pasesc in lumea asta,fara sa simt nevoia de a ma hrani cu caldura unui suflet.Sunt ca un vampir,vezi? Ca cea mai groaznica creatura ce ucide pentru a trai.
Foloseam totul ca pe un scut, si astfel am reusit sa supravietuiesc atata timp.Acum as vrea sa incep un nou joc.Sa dau scutul la o parte, sa-mi dezbrac sufletul de haine si sa-l las asa.

sâmbătă, 28 august 2010

It's killing me!


Asculta mai multe audio Muzica
Stiu ca privirea mea pare paralizata,atat de fixa de parca as arunca cu sageti otravite in ceasul de pe masa.Ma gandesc,oare de ce am impresia ca detin puterea asupra timpului?Ca doar prin miscarea acelor de ceasornic il pot face sa mai stea putin,il pot impinge inapoi?
Azi timpul trece mai repede.Alearga,chiar.Timpul ma fugareste si-mi fura abilitatea de a observa ce se intampla in jurul meu.Sunt atat de suparata,incat as putea incepe o adevarata revolta impotriva lui.
Va rog! Nu lasati toamna sa-si verse puterea peste sufletul meu.Ma face sa ma simt atat de stearsa uneori,atat de moarta si putrezita de secole.Imi da sentimentul ca traiesc in propriul meu iad.
Repet!Nu lasati toamna sa-mi decoloreze sufletul .Opriti timpul pentru o clipa de iubire!
Stii ca de multe ori mi-am dorit sa-mi pot lungi falangele pana ajung la tine?Sa-mi plimb degetele pe fata ta,ca un paianjen al carui venin reprezinta un adevarat pericol pentru tine.As fi vrut sa te surprind de fiecare data cand clipesti si astfel sa fiu primul lucru pe care-l vezi atunci cand deschizi ochii.Sa-ti zgarai chipul cu unghiile mele pacatoase,si sa-ti fur frumusetea. Vreau sa-ti colectez sangele si sa-l transform in parfum.Al meu!Parfumul meu!
Ah,uite ce gand mi-a fulgerat prin minte acum.Stii ziua cand ai rupt cateva petale rosii si le-ai asezat pe pielea mea?Imi spuneai ca rosul petalelor se vede extraordinar in contrast cu pielea mea alba."Vezi?El moare pentru tine",imi spuneai. Si asa era,ucideai trandafirul pentru mine.Inca mai am petalele acelea,ascunse printre filele unei carti imbatranite.S-au uscat,sunt ofilite,dar parca inca si-au pastrat mirosul si inca ceva.Acel ceva esti tu.
Mi-am dat seama ca ai rupt frimituri din sufletul tau si le-ai presarat peste acele petale.Altfel nu-mi pot explica ce inca mai cauti tu acolo.

sâmbătă, 14 august 2010

Forever means what?


Asculta mai multe audio Muzica
De la un timp,ma obsedeaza un lucru.Ma intind usor pe banca din parc si ma intreb oare cat dureaza acest intotdeauna? Stii tu, intotdeauna impreuna.Daca tot ce incepe,are un sfarsit,atunci unde dracu se termina misteriosul intotdeauna?
Sunt intrerupta de vanzatorul de inghetata.
Ma scuzi,dar nu!Poate as avea nevoie de ceva sa-mi indulceasca viata,dar nu e chiar ceea ce-mi doresc.
El pleaca,usor trist si cu privirea in pamant.Ce faci ,omule?Parca zambeai ultima data cand m-am uitat in ochii tai.Imi fura un gand si privindu-l din departare,ma intreb de ce-si nenoroceste viata vanzand inghetata.Aroma de ciocolata,vanilie,capsuni, viata se gusta in arome,oare?!
Revenind.
Mi-ai ramas lipit de retina si ma superi la fiecare inchidere de pleoape.Uneori, imi pare bine.Astfel ai sansa de a vedea lumea prin ochii mei.Dar tu nu esti numai acolo.Ar fi bizar.Esti peste tot.Nici nu-ti imaginezi cat de comic devii,atunci cand imi sufli fericire in vene.Ma gadila groaznic,iar respiratiile mi se transforma in hohote de ras si inunda bulevardul cu fericirea mea.
Stii ca te-am tinut si in palma?Nu,sigur ca nu stii!Atunci dormeai,dar mi-am luat putin timp pentru a te privi.Ti-am scris versuri pe obraz si pe ochi.Ti-am desenat aripi si asteptam sa te pot culege din zbor.Ma prosteam,evident.Dar traiam o poveste.
Uneori,crede-ma ca iti blestem zilele pe care le mai ai de trait.Devin lacoma,rea si vreau sa-ti fur sufletul,la propriu.
Alteori insa,din tot egoismul si rautatea mea,mi-as injunghia viata in spate,doar ca sa imi culeg apoi zilele de pe asfaltul incins de soarele ucigator si sa ti le daruiesc tie.
Stii ce?M-am hotarat sa-mi mut domiciliul,in sufletul tau.Nu-mi trebuie mult timp,bagajele le pot face in orice clipa si cel mai important,n-am nevoie de acte si semnaturi.

Acolo,timpul nu se masoara in secunde.

luni, 2 august 2010

Hello.My name is Happiness.


Asculta mai multe audio Muzica
"Miroase a fericire.Simti si tu?"


E un stil de viata ratacit in goana timpului.Par negru,nepieptanat,pielea alba,palida,bine protejata de razele soarelui si ochii mari,negri,mai negri decat cel mai indepartat intuneric.Simte mirosul fericirii,culoarea ei.E ciudat,stiu.Dar acum o buna bucata de vreme,a gandit un praf de poezie.A insirat cuvintele pe o hartie alba si cu ajutorul unei pene de porumbel pur si-a scris povestea.Intamplator,povestea scrisa de el este chiar adevarata sa viata.
A trecut mai departe,la un alt mod de a gasi fericirea.Picta zilele,iubirea,cerul.Te pierdeai in detaliile imaginilor,in culorile atat de adevarate,in povestile rupte din sufletul lui.
Mai tarziu isi alerga fericirea,pana la epuizare.Inima ii batea accelerat,iar din secunda in secunda risca sa explodeze.Sa-l tranteasca la pamant,ca pe un soldat ce tocmai si-a dat viata pentru o lupta ce n-a fost niciodata a lui.Dar el continua sa lupte,chiar daca puterea fizica incepea sa-l paraseasca din ce in ce mai mult.Era o lupta in van,stii?Totul in van!
Intr-un final,gasirea fericirii devenise singurul motiv pentru care inima sa continua sa bata.Simtea ca este acolo undeva,ca trebuie sa o simta,sa o vada,ca trebuie sa fie a lui.Poate fi de neinteles,dar facuse o obsesie din asta.Ochii ii devenisera destul de obositi,iar in ei puteai citi fel de fel de povesti,de incercari,dezamagiri si multe regrete.Locuinta sa era construinta din bucati mari de fericire trecuta,iar hrana care-l ajuta sa traiasca,nu era altceva decat provizie de fericire.
Totul,tot ce-l incuraja era o fericire putrezita.O iluzie!
Pe un portativ rescris de zeci de ori si-a creat propria melodie,cu acorduri usoare dar incredibil de puternice asupra celorlaltor suflete.L-a ingropat in fata casei si spera ca melodia lui,sa devina sunetul pamantului.Odata ce acest lucru era posibil, sunetul pamantului nu era altceva decat..fericirea.
Impactul produs de creatiile sale, a fost unul hipnotizant,mai puternic decat orice magie existenta.Un fel de tatuaj pe care-l duci cu tine intreaga viata.O boala fara leac,poate chiar o cheie catre imposibil.
"Miroase a fericire.Simti si tu?" Da!Se simte,se aude,miroase a fericire!Pentru ca fericirea e in ceea ce facem,e in mainile noastre!

duminică, 18 iulie 2010

After life


Asculta mai multe audio Diverse
Imi fura suvitele de par si le poarta in vesnicul sau zbor al libertatii.Imi smulge parfumul direct din piele si il imprastie in lumea intreaga.Ma zboara cu totul,ma arunca,ma cheama.Adierea vantului de vara,cea atat de obsedanta,cutremuratoare,cea care aduce cu ea mii de suflete straine.In goana lui nebuna,se opreste in dreptul urechii mele si-mi sopteste ceva.Sunetele lui imi curg prin timpane si ajung in interior.Suna atat de familiar,atat de cunoscut,incat se activeaza ceva in sufletul meu.Pare a fi vocea ta uneori,care-mi spune exact ceea ce vreau sa aud,o data,de doua ori,vesnic.
Am vrut sa-mi cumpar o oglinda pentru sufletul meu,stii?Am vrut sa-l las sa se priveasca asa cum este el,poate sa-si retuseze micile imperfectiuni.Am vrut sa-i cumpar o oglinda,cu rama trandafirie,ce degaja un miros de lemn ud,proaspat.Dar imediat mi-am dat seama ca de fapt,sufletul meu este oglinda.
Iti amintesti noaptea aia nenorocita cand conduceai ca un nebun,cu muzica data la maxim,incercand sa-mi ignori disperarea din cuvintele mele?Cand doar o singura silaba reusea sa ajunga la urechile tale,puneai degetul pe butonul radio-ului acela ieftin si il fortai mai mult si mai mult,pana-ti dadeai seama ca este volumul cel mai tare posibil?Atunci ai fost la un pas de a lua ultima inghititura de aer, si m-ai intrebat ce urmeaza dupa moarte.
"Nu stiu,dragul meu.Poate ceva total diferit,sau poate nimic"
Nimic?!Cat de mult iti racea sangele acest nimic.Cum iti curgeau involuntar lacrimile si privirea ti se incetosa. " Cum nimic?Cum?Cum nimic?" Cred ca te-a auzit o lume intreaga punandu-ti aceste intrebari,cuprins de spaima.Parca le vedeai pictate pe pereti,tavan,parca auzeai mii si mii de voci intreband acelasi lucru.Spun ca te-a auzit o lume intreaga,pentru ca noi toti avem la un moment dat aceleasi intrebari si le auzim de fiecare data cand unul dintre noi le gandeste.
Ne e frica de tot ceea ce nu stim si nu putem afla,de necunoscut si de un ramas bun.Ne-am putea numi foarte usor niste lasi,niste fiinte fara acea sclipire de vitejie.Dar suntem doar niste copii.Esti un copil,dragul meu,doar un copil.Intotdeauna cresti,inveti si continui sa cercetezi,pana in momentul in care nu mai ai ce.
La un moment dat te opresti si-ti dai seama ca cel mai intelept lucru pe care-l poti face este sa traiesti.Sa simti viata in interiorul trupului si sa respiri.Acum,maine,raspoimaine,de mii si mii de ori pana te convingi ca traiesti.Acum!Acum traiesti!
In finalul cartii tale abia publicate,ultimul capitol poarta titlul de viata.Cand ai fost intrebat care este povestea acelui capitol,ai spus ca tot continutul cartii tale,toata magia,tot condimentul special,se afla in acel ultim capitol,numit viata.
De atunci ai devenit un autor destul de indragit,cu mii si mii de fan care-ti iubeau pur si simplu cartile.Citatele tale erau pretutindeni,aproape ca devenise o moda.Dar atunci te-ai oprit si ai hotarat sa fii mai intai autorul vietii tale si abia apoi autorul unei carti pentru toata lumea.
Life ? Just magic

miercuri, 7 iulie 2010

P.i.a.n.o


Asculta mai multe audio Muzica
Pianistii sunt oameni cu degetele lungi si sufletle pline.Ei nu cer niciodata nimic,doar daruiesc.La fel si el.Il vezi mereu in acelasi palton lung,negru,cu care matura strazile mizerabile.Nu trebuie sa te lasi inselat de privirea lui intotdeauna fixa,patrunzatoare,pentru ca de fapt nici nu te priveste,ci se uita prin tine.Nu stie niciodata ce se intampla cu el,sau pe langa el.De nenumarate ori auzi masini claxonand asurzitor,soferi enervati pana la limite si frane puse parca in ultima secunda.
Se opreste in mijlocul strazii,in plina circulatie si asezandu-se turceste isi fixeasa degetele sale subtiri pe copertile cartii,incepand sa citeasca plin de pasiune,incat parca vezi randurile filelor cum ii circula prin vene .Pare o statuie,pietrificat,lasat la admiratia celorlalti.
Isi mananca plamanii fumand zi de zi,pana la ultima tigara.Nu are cea mai sanatoasa viata,dar nu crede in reguli si teorii.Libertatea este modul lui de a trai,de arata cine este.Deaceea ar putea deveni foarte usor definitia unui suflet adevarat.
E un nonconformist in cel mai puternic sens al cuvantului.Ar accepta sa fie ars pe rug pentru a proteja ideile sale.Crede ca originalitatea este pensula care coloreaza sufletele oamenilor.
Casa lui arata atat de groaznic,incat ai putea sa juri ca nu locuieste nimeni acolo.Nu-i pasa decat de colectia sa uimitoare de discuri,adunate din toate colturile lumii.Traieste prin muzica!Se hraneste,viseaza,se relaxeaza,comunica si totul numai prin muzica.
In ciuda varstei sale inca fragede,a reusit sa colinde strazile Parisului,incat ar putea fi un adevarat ghid chiar si cu ochii inchisi.Si-a rupt o bucatica de suflet si ascuns-o in peretii celor mai puternice cladiri.Vasta lui experienta l-a ajutat adesea sa se descurce si in cele mai dificile situatii,chiar daca nici nu-si da cu adevarat silinta in rezolvarea unei probleme.
Ii place sa-si petreaca timpul pe un camp liber,privind cu admiratie stelele.Vorbeste ziua,noaptea,cand e treaz,sau cand doarme.Nu-i pasa ca poate fi surprins vorbind singur pe strada.Stie ca exista cineva care chiar il asculta sau daca nu, se asculta chiar el.
Nu cred ca exista suflet mai bogat ca al sau.Prin muzica si carti,a reusit sa incerce zeci,sute,mii de trairi.Toate par atat de asemanatoare incat ai crede ca in fiecare zi se simte la fel.Dar nu,el reuseste sa despice sentimentele,sa le simta,sa le traiasca intens,pana in ultima secunda.
In fiecare seara,dupa ce-si ia ramas bun de la stele,scoate din buzunar un biletel din hartie alba,mototolita,pe care scrie dezordonat si aproape indescifrabil, cate o fraza din cartea pe care tocmai a citit-o.Aseaza biletelul in palma si il intinde catre cer,lasandu-l sa zboare in bataia vantului.E unul din modurile sale unice, de a comunica cu lumea.
Singura sa nemultumire este ca lumea incepe usor sa uite de Beethoven ,Mozart,Vivaldi si multi alti oameni ai artei.Acest lucru parca il macina cu totul,il descompune in bucatele,paralizandu-i simturile.Dar, niciodata,niciodata, nu va inceta sa creada ca cea mai pasionanta arta a luat nastere atunci.
Probabil nu va muri niciodata.Nu! El sigur nu va muri niciodata!

vineri, 2 iulie 2010

Addicted


Asculta mai multe audio Vedete

Ce sete ucigatoare te stapaneste acum!Imi bei sufletul cu ajutorul unui pai,cate un pic in fiecare zi.Te bucuri de gustul lui,il analizezi,il savurezi.Peretii paiului ma stiu deja.Ma striga dupa un nume pe care n-am reusit niciodata sa-l inteleg,cu toate ca vocile imi zgarie mereu urechile.Ma simt ca intr-un tunel la capatul caruia se afla sfarsitul.Dar sfarsitul acela imi place.Ma inghite,ma topeste,dar imi place!
Ochii tai preiau usor culoarea ochilor mei,verzi,puternici,senini,la fel si parul,buzele,pielea.Pana si celule mele au devenit ale tale acum.Iar sangele,evident,sangele meu rosu-trandafiriu,iti relaxeaza venele.
Ce a mai ramas din el,din sufletul meu,arata ca in vremea unui razboi.Ai uzat partea sudica,l-ai inmuiat de tot cu lacrimile tale.Il agati cu un carlig,de sarma fericirii si-l uiti acolo.
Ha!Sarma fericirii,zic? Nu mai arata demult asa.Doar titlul ii da un strop de culoare.In rest,e cu totul altceva fata de ce a fost candva.
Stii ca, dupa ce imi inghiti sufletul,el incearca sa gaseasca drumul catre sufletul tau.Dar acolo, surpriza! Codul de bare nu functioneaza iar accesul este interzis.
Nu stiu cum,dar am devenit ca plastelina.Sunt totusi, un pic mai speciala.O plastelina ce functioneaza doar in mainile tale.De fapt,e destul de riscant.Esti mai periculos decat orice criminal,pentru ca nimeni,niciodata, nu ma va putea ucide in felul in care o faci tu.
Cateodata imi lipseste ceva si mi se face foame.Dar e o foame care-mi mananca farama aia de suflet care mi-a mai ramas,nu stomacul.Imi lipseste ceva,iar imediat ce reusesc sa inteleg ce este acel ceva,imi dau seama ca nu-l vreau si il resping din ce in ce mai agresiv.
Intr-o scurta revizuire a trailor mele,imi dau seama ca sunt dependenta!Dependenta de ceea ce ma ucide.Am nevoie de un spital,o camera speciala,in care sa-mi tratez dependenta.
Pana atunci,insa, sunt aici!

sâmbătă, 12 iunie 2010

Better days


Asculta mai multe audio Muzica
Sa plecam cu totii in Londra ,cu primul avion,fara bagaje umplute pana la refuz,fara explicatii si pareri de rau.Sa ne indraptam catre primul restaurant chinezesc si sa alegem un meniu la intamplare,chiar daca n-avem nici cea mai mica idee ce va contine.
Sa mergem cu trenul,azi,maine,poimaine, fara a fi neaparata nevoie sa ajungem undeva.
Trebuie sa studiem oamenii,de la expresiile faciale,pana la modul lor de a se imbraca/comporta.Ar putea deveni un adevarat spectacol de teatru.
Apoi,sa plantam o floare in fiecare loc de care ne leaga cate ceva.Floarea va creste si va ramane amintirea timpului mort,dar o amintire vie!
Sa cumparam un cadou unei persoane pe care nu am mai vazut-o pana acum si sa ne bucuram de reactia pe care o va avea.
Sa fim acolo unde nimeni niciodata nu a fost, sa fim la momentul potrivit in locul potrivit.
Intr-un moment special,sa ne lasam semnatura in fiecare loc in care pasim,dar semnatura sa fie atat de subtila,mica,ascunsa incat nimeni sa nu o poata vedea.Sa fie micul nostru secret.
Acum,dorinta mea este sa stau pe plaja noaptea si sa ascult doar valurile marii si muzica mea.
Sa cant la chitara Knock Knock Knockin' on heaven's door si astfel sa ma rup pentru trei minute de realitate.
Trei minute?Cat de mult ar insemna asta?Cate clipe?Cate batai ale inimii?Cat aer in plamanii mei?
Cata fericire incape in 3 minute?

luni, 31 mai 2010

In ce se masoara nebunia?


Asculta mai multe audio Muzica
Iti infasor sufletul intr-o tigara si te consum cu o lacomie ce pare a nu fi a mea.Te transformi in fum.Intr-un fum mai mut decat tacerea ,un fum murdar,mizerabil,care se izbeste mortal de peretii sufletului meu.Mi-au slabit plamanii,s-au subtiat si sunt gata sa se transforme in cenusa,chiar daca eu ii simt mai grei decat plumbul.
Ah!Cat de ironic!Stiu ei ca drogul meu e atat de ucigator?Ca provoaca o dependenta fara scapare?Si mai mult decat atat,stiu ei ca drogul meu e legal?
Ma inunda un ras nervos,grav,puternic,dar mut!Rad cu o sete atat de vie,de parca viata ar fi o gluma.Rad,dar rasul meu prevesteste un declin mintal.
Stii ca imi spuneai ca nebunii iti par interesanti?Ca au un creier special,chiar de invidiat?Ei bine,dragul meu, iata-ma acum!Sunt nebuna,sunt speciala!N-ai decat sa ma iubesti.
In momentul asta,parca mi-as smulge sufletul si l-as tranti de tavan.Asa poate va ramane suspendat acolo si va fi capabil sa vada adevarata realitate.
Ma simt ca un mim cu o viata doar in alb si negru.Un actor mut ce-si mimeaza in disperarea lui,viata.
Ma simt ca o carte de A, din mana unui iluzionist cu trucuri mai vechi decat pamantul.Un iluzionist a carui viata inseamna magie.
Cateodata ma simt ca urechea unui surd ce-si cauta in neliniste bataile inimii sale.
Ma simt ca scena unui actor care si-a hranit sufletul acolo.
Ca portativul unui pianist care canta de-o viata.
Sunt pensula pictorului din Vama care schiteaza marea si nisipul.
Sunt obiectivul unui fotograf ce imortalizeaza linistea dinaintea furtunii.
Dar azi, azi sunt doar eu.

miercuri, 19 mai 2010

Lipseste "u"


Asculta mai multe audio Diverse
Stii castanul acela vechi?Castanul sub care ma asezam adesea,incercand sa-mi despic gandurile si sa ma inteleg mai bine?Unde faceam o scurta vizualizare a vietii mele,ma proiectam in viitor si inventam dialoguri interminabile,calatorii in jurul lumii si experiente imposibile?

Oh..stii tu castanul ala , ale caror frunze imi cadeau lin pe umar,trezindu-ma din visul in care ma adanceam din ce in ce mai tare?Mirosul lui..Ah!Mirosul unei vremi demult trecute,o cenusa ce se uneste cu pielea mea,cu atomii si cu sangele meu si imi fura pe nesimtite identitatea.
Nu pot ucide anii aia!Nu ii pot strapunge,nu le pot fura viata ce domneste in adancul lor.Nu pot alunga parfumul pulverizat pe sufletul meu,nu..
Imi rascolesc mintea si foile vietii mele,pentru a mai vizualiza inca o data o dulce amintire.Stii ca..ce e mort,mort ramane.Dar ce e viu si nu mai moare..?
Totusi iata-ma in fata lui! El falnic,puternic,nemuritor,intr-o pozitie ce-mi inspira superioritate,iar eu mica,atat de mica incat ma simt incoltita,strivita de crengile lui ce-mi intind campcane,aruncandu-ma intr-un labirint viu.Ma aplec,incordata,si culeg din fata mea o castana,pe care o var in buzunar fara a-mi arunca nici macar coada ochiului,pe dansa.O voi pastra,ca pe un talisman,talismanul vietii mele,cu o deosebita valoare sentimentala,ce nu-mi da voie sa desfasor nicio activitate,in lipsa lui.
Si ma pregatesc sa plec,departandu-ma usor, cu pasi marunti,dar cu privirea fixata pe trunchiul vechi, pe care zace insemnat cuvantul "iubire" , al carui "u" ce simbolizeaza "uitarea", a ramas sters de ceva vreme.
Eu plec,el ramane.

marți, 4 mai 2010

Alcohol


Asculta mai multe audio Muzica
Sa bem!Azi,maine..sa bem pentru mine.Fa un toast,pentru numele meu,nume ce zace scrijonit pe acel perete pe langa care treci mereu,absent,pierdut,rupt de ceea ce te inconjoara.Vreau sa vad paharul din sticla scumpa,in mana ta.Sticla armonios colorata,cu o forma atent aranjata,intr-un mod bizar de artistic.Vreau sa vad cum il topesti,cum faci sa curga vinul din el si astfel sa piara adevarul.Sa se imprastie pe podeaua asta veche si nenorocita de timp.
Bea!Bea pentru mine,iubitule.Lasa alcoolul sa intre in sangele tau.Sa-l controleze,sa-ti faca inima sa bata dupa un anumit ritm.
Esti artist,stii bine.Esti programat biologic pentru a te imbata cu fluidul mortal produs de arta.Se spune ca cei creatori de frumos,au o viata diferita.Ca sangele ce aluneca prin venele lor este grav infectat de o substanta imposibil de studiat,o anume combinatie ce depaseste chimia cunoscuta de om.Substanta ce pentru muritori apare ca o otrava,ceva letal,ucigator,negru.
Pentru tine insa,artistule,este hrana talentului tau.O ai in sange,in carne,in oase si mai ales,in suflet.
Bea artistule,bea!Trebuie sa te ineci in marea creatiei tale.Trebuie sa fii constient de brutalitatea cu care ne furi sufletele,prin arta.Nu ai idee de puterea pe care o detii.Nu ai idee ca ale tale creatii reprezinta un adevarat magnet pentru noi,pentru sufletele noastre.Devine hipnotizant,ca si cum am cadea grav intr-o transa din care nu ne mai putem trezi.
Asa ca trebuie sa bei,pentru tine,pentru mine,pentru cei ce nu sunt asa,pentru cei ale caror suflete le-ai furat.Bea artistule,bea!Bea pentru arta,pentru frumos!

marți, 27 aprilie 2010

Dreams


Asculta mai multe audio Muzica
Ma gandesc la cat de multe povesti stiu peretii astia.Ziduri vechi,puternice,aparent neatractive,incarcate cu vopsea intr-o culoare obositoare.Cate voci au ajuns la urechile lor,cate certuri si iubiri,cu cate lacrimi au fost ei spalati si mai ales, la cate scene au fost spectatori.Ei vor ramane mereu martorii care nu pot face nimic altceva decat sa priveasca si sa asculte.Sunt prinsi acolo,legati de maini si de picioare,obligati sa fie atenti,sa retina ,sa pastreze amintirea,ce le devine cea mai mare tortura.
Ma simt paralizata,stii?Imi simt degetele grele,tari,pietrificate,iar ochii obositi,gata sa se inchida.Picioarele nu pot urma un drum anume,o cale de iesire,iar creierul parca nu mai e in stare sa dea un semnal,o comanda.
Seamana a vis,a stare de plutire,in care tu esti undeva deasupra corupului tau si te privesti.Ai vrea sa schimbi ceva,sa te iei de maneca si sa te tarasti afara.Sa dai orice indiciu pentru te aduce pe calea cea buna.
E bizar,pentru ca niciodata nu mi-au placut visele.Parca devin prizoniera mintii mele,intr-o alta dimensiune si parca sunt propriul meu dusman.Nu am cui sa-i cer ajutor,pentru ca tot ce ma inconjoara face parte dintr-o lume imposibila,inexistenta si totusi potrivita mie.
Dar uneori,pe drumul realitate-vis,sunt pusa in fata unor usi.Trebuie sa aleg usa pe care o doresc,fara a sti ce se afla dincolo de ea.Imi place sa ajung acolo unde la intrarea in celalalt taram,am o pensula mare,stufoasa, si o paleta de culori de unde imi pot alege orice noanta pentru a-mi colora lumea. Pot modela copacii,cerul,norii,iarba,frunzele si chiar pe cei pe care-i vreau in visul meu.
Alta data insa, ajung pe un taram cenusiu,depresiv,unde iti iese in intampinare groaza.O groaza nebuna,agresiva,vie.Atat de vie incat o simti in sufletul si trupul tau,ca pe un fior de gheata .Iti opreste sangele si respiratia si iti da impresia de sufocare,ce te arunca si mai tare in groapa terorii.E acel vis dupa care inca mai simti amprenta groazei pe pielea ta.O amprenta ce apasa greu,vizibil dureroasa.
Si mai sunt acele vise in care nu-ti gasesti pamant pentru picioarele tale.In care cazi in gol,fara a ajunge la sol.Iar momentele acelea par o vesnicie,o eterna nebunie.
Stiu ca ti-e teama de vise,de ceea ce-ti pregateste noaptea.Ai vrea sa-ti umpli pumnul de pastile ce te pot tine treaz,de cesti intregi de cafea si poate,ca o solutie finala,de un revolver.

miercuri, 14 aprilie 2010

Why do I hate you?


Asculta mai multe audio Muzica
Te urasc asa cum urasti un om pe care abia l-ai intalnit.Nu-l cunosti,il vezi pentru prima data, nu stii ce cara in spate si totusi il urasti .E un sentiment atat de puternic ce prinde radacini zdravene in sufletul tau.Il nimicesti cu sagetile otravite ale privirii tale si parca nu te mai saturi.Dar nu vrei sa-l urasti,nu.N-ai absolut nimic cu bietul om ce a indraznit sa-ti iasa in cale.
Exact asa te urasc eu pe tine acum.Nu te cunosc,nu stiu cine esti si mai ales de ce esti aici,acum,cu mine,in sufletul meu.Dar te urasc!Te urasc mai mult decat iti pot explica cu ajutorul umilelor mele cuvinte.E mai presus de fiinta mea .Te urasc pentru ca semeni cu el.Pentru ca unele gesturi care erau doar ale lui,tu le-ai furat.Nu stiu exact de ce fel de mijloace te-ai folosit si sincer nici nu ma intereseaza.Singurul lucru pe care-l stiu e ca sentimentul acesta incepe sa ma controleze.Nu suport sa-ti aud vocea,acelasi tibru,acelasi ton cald ce ma scoate din minti..NU!
Poate ca in tine am cautat prea multe parti din el.Asa cum am facut intotdeauna,un fel de proba eliminatorie,o proba pe care oricine o putea trece numai daca ceva al lui,putea fi regasit si in celalalt.
Aici insa,la tine,am gasit surprinzator de multe parti din el.Bizar,as putea spune.Parca toata fiinta lui,se prabusise peste tine.Parca erati unul si acelasi,dar eram constienta ca sunteti total diferiti.Poate ca mi-era mult prea dor de el si golul ce ramasese ,s-a umplut cu tine.
Imi pare rau ca te urasc,ca esti ca el,ca te vad ca fiind el.Ca te privesc pe tine si vad doar ochii lui stralucitori ce parca imi soptesc ceva.
Si il aud!Il aud,oh!In fiecare zi,ora,minut,secunda..il aud.E ca ticaitul suparator al unui ceas ce nu vrea sa taca.E zidit in peretele urechilor mele si parca mi-as sfasia pielea,mi-as sparge timpanul,as ramane surda de tot,doar ca sa nu-l mai aud.
Surda,oarba,rupta de realitate, m-ai iubi?Ai cerceta in mine dincolo de ceea ce vezi?Spune-mi,m-ai iubi?
Ma vad in oglinda in fiecare zi si incerc sa ma descopun,sa imi vad fiecare parte mai de aproape.Simt ca intru in oglinda,in imaginea mea,in cealalta eu,ca ma sufoca,asemenea unui eu malefic.Ca ma vrea moarta,putrezita,uitata.
De ceva zile ocolesc oglinda din holul cel mare.Nu vreau sa ma vad.M-am saturat de fata pe care o privesc zi de zi si care nu mai seamana demult cu mine.

sâmbătă, 10 aprilie 2010

A song to remember, a song to forget.


Asculta mai multe audio Muzica
Traieste intr-o garsoniera mizerabila,iar singurul lucru care da un sens vietii sale este muzica.Inseparabil de chitara lui veche,incarcata cu atatea amintiri,stearsa de atatea lacrimi si atinsa de o multime de degete fragile,o chitara ce aparent banala,devine o minune in mainile sale.
Ireal!E ireal de frumos ce poate iesi din sufletul sau atunci cand incearca sa-si puna sentimentele pe un portativ.Degetele sale gandila usor fiecare coarda si face sa vibreze fiecare suflet aflat langa el.
Iar vocea?Vocea apartine zeilor.Nimic din ceea ce privesti,nu este omenesc.
El pare ca a trecut demult de stadiul de a mai fi om,fiinta muritoare.Te uiti la el si stii ca intr-o zi degetele ce ajuta la alcatuirea acelui cantec divin,vor putrezi in pamant,iar vocea va ramane pierduta undeva,amestecata cu cea a vantului salbatic.Stii asta si totusi nu poti crede.Personajul ce tocmai te-a lasat sa-i vezi sufletul,sa-l asculti,nu poate muri vreodata..
In fine,e un om foarte neingrijit.Parul sau ciufulit ii da un aer de rebel,de tanar fara griji.Iar hainele sale zdrenturoase,il fac sa para un om de nimic,lipsit de orice urma de unicitate.El insa isi tine talentul inchis in sufletul sau,iar daca n-ar fi nevoit sa cante pentru a-si continua existenta,si-ar ascunde indemanarea aceasta si mai mult,astfel incat nimeni niciodata sa nu o poata cunoaste.
Nu pare un om fericit.Dealtfel nici nu este.Nimeni nu stie ca sufletul sau este strapuns de un glont mai ucigator decat insasi moartea si ca veninul ce curge din el ii zapaceste creierul zi dupa zi si il duce incet catre culmile nebuniei.
Peste ceva timp il vei vedea pierdut,cel mai probabil intr-un spital de boli mintale,hranindu-si nebunia intr-o camera suparator de alba.Il vei recunoaste!Va fi pacientul mereu tanar,ce canta in nestire o poveste de neinteles.

miercuri, 7 aprilie 2010

For my soul


Asculta mai multe audio Muzica

Da,vreau sa stiu ce pot atinge cu degetele mele .Vreau sa stiu pana unde poate fi auzita vocea mea.Sa strig atat de tare incat sa simt ca imi plesnesc plamanii.Vreau sa stiu ca sunt aici si ca traiesc.Sa-mi misc picioarele si sa nu para doar un mers.Vreau ca ale mele cuvinte sa reuseasca sa strapunga orice,sa treaca de fiecare bariera.
Vreau sa fiu acolo,vreau sa fiu aici.Sa vad toate tipurile de oameni si sa reusesc sa le inteleg sufletele.
Pentru ca vreau atat de mult sa simt cu adevarat mirosul si gustul aerului pe care-l respir,aer fara de care nu pot sa traiesc.Vreau sa-l simt,sa inteleg de ce-am atata nevoie de el.Sa-i descompun partile,sa-l studiez.
Vreau ca apa sa nu-mi para doar lichidul vital,nu.Vreau sa vad in ea adevarata sa putere.
Vreau sa te inteleg pe tine.Sa ma uit prin ochii tai,sa-ti vad sufletul.Sa stiu ca e acolo,sa-l cunosc,sa-l ajut.Sa-mi doresc sa stiu mai multe.Sa devin dependenta.Vreau propriul meu drog.Sa-mi prepar doza in fiecare zi si sa-i simt veninul ucigator,in sangele meu.
Si nu vreau sa stiu cand am sa mor.Nu vreau sa stiu ca viata mea e ca o lumanare si ca intr-o zi,focul sau se va stinge si voi ramane pierduta.
Nu vreau sa fiu o simpla amintire,sa raman ascunsa in memoria cuiva.Cineva sters,ireal,gol..mort.
Pentru ca daca o sa fie asa,o sa folosesc orice metoda pentru a-mi trezi sufletul la viata.Ma voi hrani cu sangele si sufletul tau,iti voi sfarama oasele si carnea,iti voi fura pana si viata,doar ca sa traiesc..

vineri, 2 aprilie 2010

Home


Asculta mai multe audio Muzica
Vreau o camera.O camera doar a mea,cu o singura fereastra indreptata catre cer,astfel incat sa ma pot bucura in fiecare seara de magia lunii.Vreau o camera care sa se potriveasca perfect cu sufletul meu,poate chiar o camera a lui ,pictata in culori linistitoare,iar pe pereti sa fie scrise cu un condei vechi,parti ale povestii mele.
Iar de fiecare data cand le voi citii,picaturi reci vor curge din ochii mei.Unii le numesc lacrimi,dar eu prefer sa le numesc parti moarte ale sufletului meu.
Mobila?Mobila vreau sa fie confectionata din sentimente.Azi dorm pe patul fericirii,maine poate mananc la masa iubirii,iar raspoimaine voi citii relaxata o carte pe fotoliul intelepciunii.
Vreau flori multe.In fiecare coltisor al camerei vreau cate o floare rosie,care sa nu se ofileasca niciodata.
Voi mai avea nevoie doar de un pian.Voi vrea doar sa aud clapele pianului producand sunete linistitoare si sa simt gustul dulce al unei cafele adevarate.
Asa as vrea sa arate camera mea,iar de fiecare data cand simt nevoia sa ma rup de realitate,sa ma pot refugia acolo,sa ma pot vindeca,si poate intr-o zi sa te pot aduce si pe tine .


Poate ca m-am saturat sa mor in fiecare zi cate putin.Poate am nevoie de ceva al meu.

joi, 25 martie 2010

Silence


Asculta mai multe audio Diverse

Azi cuvintele sunt in greva,iubitule.N-am sa-ti mai intind pe retina nicio litera.N-am sa-ti mai pictez pielea cu numele meu,nu.De azi am sa folosesc un alt limbaj,unul pe care-l stiu doar eu.Am sa te privesc cum incerci sa-ti cauti cuvintele,dar n-o sa le gasesti,pentru ca ele nu mai sunt acolo.Ai sa ma privesti in ochi si ai sa ma implori sa rup blestemul,dar stii ca acesta nu se poate rupe ca o simpla franghie.Am invocat tacerea si am platit cu sufletul tau.Acum bucura-te de dulcele ei gust si poate asa vei intelege neintelesul meu.

Nu mi-e dor de vocea ta,pentru ca ultimele tale vorbe inca imi gandila timpanele acum.Vibreaza in mine,precum corzile unei chitare vechi,atat de vechi incat si sunetul pare ca s-a ingalbenit.

Dar tu?Iti sfasii pielea cu care ti-e imbracat trupul,incercand sa scapi de acest blestem,dar otrava lui a patrans demult in interiorul sufletului tau.

Ce strigat de durere,ce urlet scoti acum.Ai crede ca nu inseamna nimic,dar inseamna absolut totul.Ca o iesire a sentimentelor tale,pe care nu le-ai putut exprima in cuvinte atunci cand ai avut ocazia.Iar acum?Acum nu le mai poti controla.

Devii pata neagra de pe panza mea atat de alba.Pot oricand sa sterg orice urma a existentei tale vizibile,dar impotriva existentei sufletului tau,nu pot face nimic.

Te las sa te scalzi in propriul sange fara sa fac ceva pentru salvarea ta,stiind ca e atat de simplu,doar vocea mea te poate salva.

Dar nu!Azi am arestat cuvintele.M-am saturat ca ele sa detina toata puterea.