miercuri, 29 septembrie 2010

Simplitatea complicata


Goo Goo Dolls - Without You Here
Asculta mai multe audio diverse
Adevarul e ca sunt incapatanata peste masura si-mi sustin ideea pana la moarte,fie ea chiar si gresita.Cate seri n-am pierdut,purtand discutii in contradictoriu,discutii lungi si fara sfarsit.El nu voia sa-mi dea dreptate,nu pentru ca lupta pentru ceea ce sustinea,ci pentru ca ar fi facut orice doar sa mai stau putin ,sa ma auda vorbind,sa ma stie acolo langa el.Dar eu puneam tot sufletul meu in discutiile acelea.Ma agitam si gesticulam nervoasa de parca m-as fi luptat cu situatii de viata si de moarte.Acum imi dau seama cat de caraghioasa trebuie sa fi parut.Il vedeam cum schita cate un zambet inocent in coltul gurii,dar incercam sa-l ignor.Nu aveam timp pentru asa ceva,trebuia sa sustin ceea ce afirmam.Uneori insa, nu puteam trece cu vederea si-l intrebam " Ce faci?!Ti se pare comic?Spune-mi!Chiar ti se pare comic?Marturiseste-mi si incheiem aici,sa stii!Eu atat iti spun!"
La sfarsit,vazand ca gluma se ingroasa si incep sa ma supar,ma imbratisa calduros,imi amesteca firele de par si-mi spunea ca am dreptate. "Da,asa e!Asa cum spui tu.Mereu a fost asa".
Era tot ceea ce voiam sa aud.Dintr-o data ma luminam la fata si-mi simteam pulsul revenind la normal.In urma fiecarei astfel de dispute ma simteam ca si cum as fi fost in perioada de recuperare,dupa o operatie dificila.Eram extenuata,dar in acelasi timp linistita, cu o pace in sufletul meu ca am reusit sa castig din nou.
Niciodata nu mi-am dat seama ca cel care-mi strangea mana de fiecare data,era el.Ca umarul pe care ma odihneam a fost intotdeauna al lui.Ca bratele ce se asezau usor in jurul trunchiului meu,au fost numai ale lui.Niciodata n-am realizat ca a fost singurul caruia ii pasa de situatia in care ma aflam.Cel care imi lua mana,ma ridica si imi spunea ca n-a vazut in toti anii lui,pe cineva mai puterninc decat mine.Asta in conditia in care stia foarte clar ca in acele momente eram oricum,dar nu puternica.
Ii placea sa ma priveasca atunci cand ma incapatanam sa repar lucruri.Ii spuneam ca pot,ca stiu foarte clar ceea ce trebuie facut.Le mesteream bine,iar in final ieseau mai stricate decat au fost atunci cand am pus prima data mana pe ele.Cu toate acestea,ma aratam triumfatoare,ridicand obiectul respectiv in mana si aratandu-i. "Vezi?Floare la ureche!"
Ma simteam bine langa el,chiar daca nu m-am gandit nicio clipa ca e cel pe care il voiam.Credeam ca am sa supravietuiesc si fara el,ca nu o sa ma afecteze intr-atat de tare o plecare de-a lui,incat sa simt ca ma usuc de dor.Ba chiar eram de parere ca nici nu ii voi simti lipsa.Imi luam usor la revedere.De fapt nici nu ma osteneam prea tare sa-l ascult atunci cand imi spunea ca pleaca.Perioada care urma fara el,era infernala.Ca si cum m-ar fi luat de o maneca si m-ar fi aruncat fara mila in mijlocul infernului.Imi lipsea tot suportul moral de care abuzam atunci cand era langa mine.De fiecare data cand se intorcea,saream la gatul lui si-l rugam sa nu mai plece.

" Sa nu ma mai lasi niciodata!Auzi ce-ti spun?Niciodata,te rog din suflet!"

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Nothing is real,trust me!


Apocalyptica - I Don t Care
Asculta mai multe audio divertisment
Cand am deschis scrisoarea, parca a cazut cerul pe mine. Am scapat cana cu cafea din mana si-ntro clipa m-am prabusit pe dusumea.Din ochii mei curgeau siroaie de lacrimi si ma simteam ca un copil autist,pierdut in lumea sa.Ma intrebam doar cum e posibil.Cum?
"- Stii ca vreau sa fiu tot eu,cel care strabate drumul acela fara sens,trece printre oameni fara sa-i vada,se izbeste de ei ,ii darama si nici macar nu-i pasa?Vreau sa fiu din nou cel care stie mereu unde esti,ce faci si de ce,fara ca tu sa-mi sufli o vorba.Cel care iti intelege tacerea,iti hraneste zambetul si-si incurca degetele in parul tau.Stii ca.. eu,eu chiar as vrea sa fiu din nou acela!" , imi scria.
La dracu cu tine.M-auzi?Dupa atata timp in care parca ai disparut de pe fata pamantului,te trezesti subit,intr-o zi de joi ,sa-mi vari sub usa o scrisoare,care pe deasupra mai e si anonima?Ce credeai istetule?Ha?Ce credeai?
"Ne vedem joi,ne vedem joi,am strigat.." melodia imi rasuna in minte,din ce in ce mai obsesiv.Poftim!Uite ce ai facut din mine!Devin paranoica,cad in delir si ma afund in ideile mele fixe. Deja vad tot felul de figurine care arata cu degetul spre mine si striga ceva, ce din pacate sau din fericire,este doar un ceva indescifrabil.Iti place?Spune-mi,iti place ce-ai facut din mine? Nu crezi ca era de ajuns ca devenisem ca un robot,un mecanism automat ce indeplinea unele functii conform unui program bine stabilit,care.. in fine,ai prins ideea!
"Ce se intampla?Domnisoara!Do..?"
Ei,asta-i buna acum!Ce se intampla?Ma intreaba ce se intampla?! Lasa-ma,nene!Nu te priveste,crede-ma!
M-au auzit toti locatarii trantind agresiv usa apartamentului , plecand doar cu ce aveam pe mine si cativa bani in buzunar. " Si-a pierdut mintile,iti zic!Biata fata,biata de ea!"
Aveam un ras atat de bolnavicios,de parca as fi fost detinatoarea unui buletin cu dunga rosie.Radeam in hohote,cu o pofta nebuna,cu gura pana la urechi.Nici macar nu mai aratam ca un om fericit.Depasisem demult limita aia.Si mai presus de toate, eram foarte departe de a arata ca un om sanatos.Mintal,desigur!
M-am urcat in primul taxi pe care l-am intalnit si " catre parcul de distractii,te rog".
Voiam sa-mi agit creierii,pana-mi simteam stomacul intorcandu-se pe dos. Sa-mi pierd banii in rotile acelea ,pana corpul mi-ajungea in colaps.Sa cad in coma si sa ma duc dracului odata.
Daca organismul meu reusea sa reziste la ceea ce-i pregatisem eu,puteam gasi si alte solutii,nu asta era problema.
Problema era ca ma agitam pentru nimic.Eram constienta ca nu rezolvam absolut nimic,prin ideile mele lipsite de logica.Dar ce era de facut?Deja obosisem sa-mi pierd mintile si sa-mi intorc sufletul pe dos.
Mi-am spus "E timpul pentru ceva nou.E timpul pentru salvare.Da,da!Asa este!E timpul pentru salvare!"
Si-ncep.Incep ceva nou!

vineri, 3 septembrie 2010

Simple question: Can you love my soul now?


Asculta mai multe audio Diverse
Ma intrebi cine sunt?Chiar vrei sa stii cine sunt?Ar fi perfecta replica " Iti spun.Dar apoi va trebui sa te ucid". Perfecta,dar in acelasi timp inutila.Pentru ca sunt deja o criminala! Ucid suflete straine,asta fac! Ma hranesc cu iubirea lor si le las sa moara,deshitratandu-se.Nu mai stiu cum am ajuns sa-mi otravesc gandirea intr-un fel atat de morbid si cum am mers atat de departe.Parca mi-am sugrumat destinul, l-am sufocat,i-am inabusit caile sale intortocheate. Am pus pistolul la tampla lui si l-am obligat sa ma urmeze el pe mine,nu invers, cum ar fi fost normal si poate chiar sanatos. Am mers mana in mana cu ceilalti ucigasi de suflete si am invatat tot ce tine de tactica.E complicat,sa stii! Nu gasesti pe orice drum un instructor destul de priceput in ale sufletului.
Intr-o seara, bucurandu-ma de gustul incantator al vinului rosu,am lasat paharul din sticla scumpa,sofisticat pictata,pe masa din fata mea.Il priveam si incepeam sa ma simt din ce in ce mai aiurea. Probabil ai auzit, In vino veritas! M-a facut sa realizez ca tot ce alcatuia fiinta mea de odinioara, trecuse printr-o transformare exagerat de agresiva. Nici celule nu mai erau aceleasi, nici tesutul pielii mele,oasele,greutatea lor.Sa nu mai vorbesc de sange, care-si pierduse intru totul culoarea sa pura. Ma simteam straina.Straina de mine,iar acest sentiment se transforma usor in fobie.O fobie ce ma ataca neincentat.Anticorpii organismului meu si mai ales cei ai sufletului , nu au reusit sa faca fata microbului ce-mi manca creierul si tot ce tinea de logica aceea corecta, pe care odata o aveam.
Striga-ma,te rog.Nu-mi mai recunosc numele.Nu-mi mai recunosc sufletul.Nu stiu ce culoare a prins sangele meu,dar il simt mai rece cu fiecare zi care trece.
Mi-am dat demisia din slujba mea.Chiar daca parea perfect,singura ucisa de mii si mii de ori,eram eu.Ceea ce incercam sa fac,era simplu.Voiam doar gramul acela de razbunare,care sa ma alimenteze cu incredere.Credeam ca cu cat mai multe suflete ucid,cu atat mai mult te ranesc pe tine. Totusi am renuntat,dar nu stiu cum am sa supravietuiesc.Nu stiu cum am sa pasesc in lumea asta,fara sa simt nevoia de a ma hrani cu caldura unui suflet.Sunt ca un vampir,vezi? Ca cea mai groaznica creatura ce ucide pentru a trai.
Foloseam totul ca pe un scut, si astfel am reusit sa supravietuiesc atata timp.Acum as vrea sa incep un nou joc.Sa dau scutul la o parte, sa-mi dezbrac sufletul de haine si sa-l las asa.