sâmbătă, 6 martie 2010

Le train de mes souvenirs


Asculta mai multe audio Muzica

Am crezut ca-mi ia sufletul foc ,iar pielea mi-o simteam deja arsa.Parca mici bucatele din mine incepeau sa se desprinda si cadeau trantindu-se de pamant.Parca gemeau,parca le auzeam cum striga.Asteptau sa fie salvate de cineva,dar sfarseau dramatic prin a fi calcate in picioare,sfaramate si lipsite de suflul vietii.
Si vederea-mi juca feste.Ma vedeam intr-un alt loc,cu totul alfel de cel in care ma aflam defapt.Am hotarat sa fug si singurul loc catre care pasii ma conduceau singuri,era gara.O gara de amintiri,de suflete pierdute,de povesti nemuritoare si cuvinte inca nerostite.

O gara pe care o credeam casa sufletului meu,cu trenurile care veneau si plecau,cu fiecare statie care insemna ceva,ca un simbol al unui lucru legat strans de o pagina a unei carti pe care o credeam a mea,dar care era defapt a tuturora.O gara de unde puteai privi foarte bine soarele,fara sa-ti deranjeze vederea.Puteai descompune culorile luminii,le puteai atinge,chiar studia.

O gara in care intr-o zi ploioasa,picaturile apei sunt mereu altele,fiecare cu o poveste a ei,fiecare nerabdatoare sa te atinga si sa-ti puna intreaga ei viata pe tava.Iar atunci cand credeai ca au disparut,ele iau defapt alta forma si ajung inauntrul tau.Vor sa-ti cunoasca si ele povestea si mai tarziu sa se transforme in lacrimi si sa-ti curete obrazul.

Ceea ce nu stiam insa,era ca ne aflam amandoi in acelasi loc.Priveam aceleasi trenuri,aceiasi oameni pe care sunt sigura ca si tu ii studiai ,si tu iti doreai sa vezi ce se ascunde-n sufletul lor,ce povara cara.Voiai sa le tii sufletul in palme si sa-l citesti ca pe o carte,asa cum demult faceam.Iti amintesti?Stateam langa copacul acela batran, rupt de furtunile negre si ne intrebam ce simt oamenii oare .

In fine,nu stiam ca esti acolo,insa te simteam.Dar credeam ca si mintea a inceput sa joace acel joc stupid,vrand sa ma pacaleasca.Credeam ca mi-e atat de dor de tine,incat iti simteam prezenta acolo.

Din toata galagia care rupea linistea in doua,auzeam doar vocea ta.O auzeam,stiam ca esti tu.Imi ajungea la urechi,urmand un drum pe care-l stia prea bine si ajungand la suflet,lipindu-se usor de el,ca niste capuse pe blana unui animal.

Si uite asa ,fiecare cuvant nu intarzia sa apara si sa se lipeasca de mine.Probabil a fost singurul lucru care m-a impiedicat sa plec de acolo.Intr- unul dintre momentele acelea tainice,am rupt biletul de calatorie in mii de bucatele.Nu voiam alt loc,altii oameni,alt el.Voiam sa raman acolo unde a inceput totul.

11 comentarii:

  1. Sper sa ai dreptate :) Aici inca mai ninge...adik e lapovita din aia ...bleahhh :))
    dar tin cont de faptul ca vrei sa fie primavara mereu (din leapsa) ;)) asa ca o sa incerc sa te cred! Hugs girl >:D<

    RăspundețiȘtergere
  2. Toţi ne simţim nesiguri, dar până la urmă, majoritatea facem alegerea corectă.
    E bine că ai rămas. Aşa ştii că n-ai pierdut nimic.

    RăspundețiȘtergere
  3. m-am indragostit si eu de gari....cu toate ca mi-e frica de trenuri....paradoxal nu?... m-am indragostit asteptand intr-o gara. am vazut ca pentru prima data a fost placut sa astept. sa lancezesc intr-o zi de vara cu fundul pe bagaj, sa vad apusul dintr-o gara, sa inchid bine ochii si sa ciulesc urechile la povesti... si iti jur ca le-am auzit...povestile din gara...povestile de sute de ani, sau de acum cateva clipe, despartirile, regasirile, noi inceputuri, plecarile regretate, asteptarile....peronul, sinele, sala de asteptare, trenurile oprite, vocea acea schimonosita "trenul accelerat bucureti-mangalia pleaca-n cinci minute de la linia cinci....nici..ci..." toate aveau de spus cate o poveste...nu trebuia deca sa le ascult

    "Asteptarea e calatoria noastra, modul nostru de a calatori. Asa ca nu mai fi nefericita. Avem peronul. Vom sta pe el nemiscati si totusi vom ajunge in acelasi loc unde ajung si cei care calatoresc... Intelegi ca nu mai are nicio importanta daca vine trenul?

    O sa ma intrebi, bineinteles, ce sa vezi in gara asta pustie, cum sa visezi aici. Sa locuiesti intr-o gara si sa nu doresti sa pleci nicaieri. Intr-o camera nu e mare lucru un exil. Sau pe o insula pustie. Dar pe un peron, langa sinele unei cai ferate, el e absolut. Asteptarea s-a culcat pe sine ca o pisica, fara sa se teama ca va fi taiata de tren..."

    RăspundețiȘtergere
  4. scz daca m-am lungit prea mult....si app o primavara frumoasa:):*>...asta daca se mai topeste odata zapada:))

    RăspundețiȘtergere
  5. uneori fuga e cea mai simpla solutie, dar frica de a intampina situatii noi, lucruri noi, oameni noi ne impiedica sa facem urmatorul pas. acum ceva dinauntrul tau ti-a spus sa ramai. si asa va face pana vei fi pregatita, pana nu ii vei mai auzi vocea dintre atatea glasuri, pana cand gara va deveni nu numai a ta si a gandurilor tale,ci a tuturor. fara oameni grabiti, lacrimi si priviri aruncate in fuga. atat.

    RăspundețiȘtergere
  6. Absolut Superb. :)) daca ai stii ce experiente am eu cu garile ...:))... nu conteaza.

    Citez din mine ( "Gara-i goala / Tu nu esti / Vino sa vezi ce-a mai ramas din mine ") ( culmea narcisismului , dar se potriveste :) )

    RăspundețiȘtergere
  7. La mulţi ani fată frumoasă.. flori şi zâmbete.. culoare şi dragoste.. o zi de neuitat îţi doresc...

    RăspundețiȘtergere
  8. Frumos!
    Frumos spus, frumoase trairi fie ele si in imaginatie...
    Garile unesc oameni, trebuie doar sa stim ce bilet sa luam

    RăspundețiȘtergere
  9. n-am citit inca. daarrrrrrr vroiam sa-ti spun la multi ani de ziua femeii.cu intaziere:">

    RăspundețiȘtergere
  10. Ne plac locurile unde ne simtim liberi,liberi sa gandim despre orice, sa ne indreptam spre oriunde, sa nu ne pese sau sa ne pese prea mult, liberi sa fim.

    P.S: Sa-ti urci o actuala in acelasi tren,in acelasi vagon, fata in fata cu o fosta e lucrul dracului, hazard?

    RăspundețiȘtergere
  11. foarte frumos... si mie imi plac garile. mi se par ca usile sufletului...
    sunt atat de triste...
    e frumos sa privesti chipurile oamenilor.o sa te amuze.
    succes!

    RăspundețiȘtergere