Le train de mes souvenirs

Asculta mai multe audio Muzica

Am crezut ca-mi ia sufletul foc ,iar pielea mi-o simteam deja arsa.Parca mici bucatele din mine incepeau sa se desprinda si cadeau trantindu-se de pamant.Parca gemeau,parca le auzeam cum striga.Asteptau sa fie salvate de cineva,dar sfarseau dramatic prin a fi calcate in picioare,sfaramate si lipsite de suflul vietii.
Si vederea-mi juca feste.Ma vedeam intr-un alt loc,cu totul alfel de cel in care ma aflam defapt.Am hotarat sa fug si singurul loc catre care pasii ma conduceau singuri,era gara.O gara de amintiri,de suflete pierdute,de povesti nemuritoare si cuvinte inca nerostite.

O gara pe care o credeam casa sufletului meu,cu trenurile care veneau si plecau,cu fiecare statie care insemna ceva,ca un simbol al unui lucru legat strans de o pagina a unei carti pe care o credeam a mea,dar care era defapt a tuturora.O gara de unde puteai privi foarte bine soarele,fara sa-ti deranjeze vederea.Puteai descompune culorile luminii,le puteai atinge,chiar studia.

O gara in care intr-o zi ploioasa,picaturile apei sunt mereu altele,fiecare cu o poveste a ei,fiecare nerabdatoare sa te atinga si sa-ti puna intreaga ei viata pe tava.Iar atunci cand credeai ca au disparut,ele iau defapt alta forma si ajung inauntrul tau.Vor sa-ti cunoasca si ele povestea si mai tarziu sa se transforme in lacrimi si sa-ti curete obrazul.

Ceea ce nu stiam insa,era ca ne aflam amandoi in acelasi loc.Priveam aceleasi trenuri,aceiasi oameni pe care sunt sigura ca si tu ii studiai ,si tu iti doreai sa vezi ce se ascunde-n sufletul lor,ce povara cara.Voiai sa le tii sufletul in palme si sa-l citesti ca pe o carte,asa cum demult faceam.Iti amintesti?Stateam langa copacul acela batran, rupt de furtunile negre si ne intrebam ce simt oamenii oare .

In fine,nu stiam ca esti acolo,insa te simteam.Dar credeam ca si mintea a inceput sa joace acel joc stupid,vrand sa ma pacaleasca.Credeam ca mi-e atat de dor de tine,incat iti simteam prezenta acolo.

Din toata galagia care rupea linistea in doua,auzeam doar vocea ta.O auzeam,stiam ca esti tu.Imi ajungea la urechi,urmand un drum pe care-l stia prea bine si ajungand la suflet,lipindu-se usor de el,ca niste capuse pe blana unui animal.

Si uite asa ,fiecare cuvant nu intarzia sa apara si sa se lipeasca de mine.Probabil a fost singurul lucru care m-a impiedicat sa plec de acolo.Intr- unul dintre momentele acelea tainice,am rupt biletul de calatorie in mii de bucatele.Nu voiam alt loc,altii oameni,alt el.Voiam sa raman acolo unde a inceput totul.