sâmbătă, 5 februarie 2011

Welcome to my crazy world!

Placebo - Battle for the sun

Asculta mai multe audio diverse


Uneori simt ca innebunesc.Simt cum o iau razna incetul cu incetul.Cum creierul meu se desparte in bucatele si dispare.Parca ma vad intr-o camasa de forta,intr-o camera perfect alba,si un doctor intrand linistit pe usa :
" Buna,draga mea!"
"Buna?Ah-ha-ha. Glumesti,nu?Buna!Hah,auzi la el!Ce-i bun?Ce-i bun aici?Nicio zi nu e buna." Sar la gatul lui,il zgaltai,tip,urlu,il lovesc agresiv cu pumnii in piept si plang.
"Niciun minut nu e bun aici.Nimic.Nimic,ma intelegi?Nimic!"
El incearca sa ma imobilizeze,si-mi administreaza un calmant,dupa care cad pe podeaua alba si ma uit spre tavan.As fi vrut sa vad cerul,norii.Sa-mi ia soarele privirea.In locul podelei de un alb obsedant,as fi vrut sa fie iarba.As fi vrut sa ploua.Sa nu fie numai lacrimile mele cele ce-mi ud obrazul.As fi avut nevoie sa alerg aiurea in ploaie,sa nu ma fi interesat nimic.
Ma ridic usor si-mi privesc doctorul in ochi: " Te rog!Te rog,trebuie!O sa ma vindece,crede-ma!Ma cunosc.Daca fac asta,o sa fiu bine!"
"Nu se poate,doar stii.Am mai discutat despre asta.Ai rabdare.Doar ai rabdare,draga mea.Totul va fi bine.Totul va fi.."
Nu-l mai auzeam.Nu mai auzeam nimic in jurul meu,doar mici fragmente din frazele pe care le rostea.Nu mai simteam nimic. O paralizie puternica a inceput de la varful degetelor si s-a extins pe intregul corp pana mi s-au inchis ochii si am adormit.
Nu-mi aduc aminte ce am visat,pentru ca visele mele acolo erau din ce in ce mai nebunesti.Am crezut ca acolo ma voi vindeca,dar ei nu faceau altceva decat sa ma imbolnaveasca si sa-mi otraveasca sanatatea si asa subreda la vremea aceea.
Cand m-am trezit,el era deja acolo.Imi zambea si nu puteam sa inteleg de ce.
"Haide,vino!Azi facem o plimbare!"
Nu puteam sa cred.Ma scoate afara?De ce face asta?De ce ma scoate afara acum,dupa ce m-am rugat de el atata timp si mi-a spus ca e imposibil sa faca asta?
De fapt,in momentul acela nu mai conta nimic.Voiam doar sa ies afara.Eram absolut sigura ca nu voi iesi decat 10 minute,in curtea spitalului,dupa care lucrurile vor reveni la normal.La limita normalului pentru nebuni,desigur.
Am iesit din camera,a semnat niste hartii si mi-a spus ca trebuie sa le semnez si eu.Nu ma interesa ce sunt,n-am citit niciun cuvant de acolo.Voiam sa ies odata.Nu mai suportam inca un minut acolo.
Imi intinde niste haine si spune " Uite,te vei schimba in astea!Doar nu vrei sa te plimbi in camasa alba in oras,nu?" Si aplica acelasi zambet care ma innebunea de-a binelea.N-am inteles niciodata ce fel de zambet avea.Ma irita cateodata,incat i-am si spus" Nu mai zambi!Inceteaza!Ma termini!De ce zambesti asa de parca totul ar fi floare la ureche?Nu e!Intelegi ce spun?Nu este!"
"Oras?" - l-am intrebat cu o uimire si o inocenta de copil. "Mergem in oras?"
"Da,draga mea.Mergem in oras"
Eu imi continuam intrebarea,de parca nu as fi auzit raspunsul.Continuam sa-l intreb si ma uitam in ochii lui,cautand orice expresie ce-l putea incrimina.Cautam acel mic detaliu ce-i scapa.Incercam sa-mi dau seama ca minte.
"Mergem in oras?"
"Esti in oras acum.Priveste!"
Dumnezeule,nici nu mi-am dat seama.Eram atat de preocupata cu intrebarea mea,incat nici nu am realizat ca eram deja in oras.Am izbucnit intr-un ras nervos,cu lacrimi.Radeam in hohote si nu ma puteam opri.Lumea care trecea ,ma privea intrebator.Ma priveau speriati,terifiati.Dar nu ma interesa.La urma urmei eram nebuna,nu?Eram scuzata.Puteam face ce vreau.Deja incepea sa-mi placa rolul asta de om suferind de un groaznic declin mintal.
Cand m-am intors catre el,radea impreuna cu mine.Eram doi nebuni si nu puteam crede.Doctorul meu,cel care se presta ca fiind un om normal,stabil psihic,nu era diferit de mine.Era nebun si el. Vazandu-l razand,am inceput sa rad si mai tare.
Si radeam si eu si el,cu pofta,cu lacrimi,cu suflet.
Dupa ce ne-am oprit,m-a luat de mana si mi-a spus:
"Esti speciala,draga mea.Tu stii?Esti speciala.Ma simt dezgustat de mine,de ceea ce fac.Si daca si tu simti acelasi lucru,nu te voi invinovati.Esti libera sa crezi asta.Vezi tu,daca e sa fi invat un lucru decand sunt aici,ei bine acel lucru este ca oamenii..oamenii ca tine,sunt speciali.Sunt extraordinari prin nebunia lor.Si nu ar trebui vindecati.Intelegi ce spun?Astazi m-am comportat ca un nebun,inca din momentul in care am solicitat plimbarea aceasta cu tine.Nu vreau sa mai incerc sa te vindec.Pentru ca ma simt ca si cum as incerca sa te vindec de originalitate,de specialitate,de magia fiintei de care dai tu dovada.Tu si ceilalti.Voi sunteti.."

"Am inteles.Inteleg perfect acum.Uitandu-ma in ochii tai,mereu m-am intrebat oare cu ce esti tu diferit de mine?Pentru ca dupa felul in care vorbeai de fiecare data,simteam cum te lasai putin purtat de val,ajungand la nebunia mea.Dar imediat dupa ce realizai acest lucru,te intorceai in lumea reala.Daca se poate numi reala.Pentru ca eu nu vad nimic real in in ceea ce spun ei ca ar fi normal,intelegi?Lumea pe care mi-o creez eu,nu e imaginara.E propria reflexie a gandurilor mele asupra vietii.E lumea mea si e reala."
Ma priveste plin de admiratie si zambeste din nou,cu acelsi zambet de om nebun:
"Inteleg,stiu.Stiu,crede-ma!Uneori ma gandesc daca nu cumva noi suntem cei nebuni,iar voi sunteti normali.Draga mea.."
Ezita o clipa.Se opreste si se gandeste la ceea ce urmeaza sa spuna.Pare nelinistit,incruntat chiar.Cred ca urmeaza sa spuna ceva important.Reia:
"Draga mea,esti libera sa pleci.Sa faci ce vrei tu sa faci.Sa-ti continui viata prin nebunia ta.Si nu incerca sa te vindeci vreodata.Ti-am mai spus,esti extraordinara.Azi,ti-am semnat dosarul de externare.Le-am spus ca esti vindecata si pregatita pentru a iesi in lume.Asta am facut azi."
Voiam sa-i multumesc,sa-l strang in brate.Sa-i spun de zeci de ori ca ii sunt recunoscatoare,dar nu mai puteam face nimic.Ma inundase o fericire fara sfarsit.Era intens tot ceea ce simteam.Era uimitor.I-am strans mana si intr-un final i-am multumit.
Am plecat usor,privind in jurul meu.Analizand oamenii si miscarile lor,privind animalele si tot ceea ma inconjura.Eram libera.O nebuna in stare de libertate.Puteam face ce vreau,nu?
"Si nu incerca sa te vindeci vreodata.Esti extraordinara" imi rasunau cuvintele lui in minte.

3 comentarii:

  1. Linisteste-te si nu cauta sa te vindeci. Esti doar tu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cum sa nu cauti vindecare?
    E absurd...Eu te sfatuiesc sa fii tu insati, dar prinsa in nadejdea care zideste sufletul si nu-l deprima.

    RăspundețiȘtergere
  3. superrrr:X:X:
    MI-a ridicat mult moralul.Astazi am sa ies cu cineva si am sa ma bucur de fiecare clipa ramasa din ziua aceasta in compania lui, ms aveam nevoie de postarea asta:*

    RăspundețiȘtergere