Silence

Asculta mai multe audio Diverse

Azi cuvintele sunt in greva,iubitule.N-am sa-ti mai intind pe retina nicio litera.N-am sa-ti mai pictez pielea cu numele meu,nu.De azi am sa folosesc un alt limbaj,unul pe care-l stiu doar eu.Am sa te privesc cum incerci sa-ti cauti cuvintele,dar n-o sa le gasesti,pentru ca ele nu mai sunt acolo.Ai sa ma privesti in ochi si ai sa ma implori sa rup blestemul,dar stii ca acesta nu se poate rupe ca o simpla franghie.Am invocat tacerea si am platit cu sufletul tau.Acum bucura-te de dulcele ei gust si poate asa vei intelege neintelesul meu.

Nu mi-e dor de vocea ta,pentru ca ultimele tale vorbe inca imi gandila timpanele acum.Vibreaza in mine,precum corzile unei chitare vechi,atat de vechi incat si sunetul pare ca s-a ingalbenit.

Dar tu?Iti sfasii pielea cu care ti-e imbracat trupul,incercand sa scapi de acest blestem,dar otrava lui a patrans demult in interiorul sufletului tau.

Ce strigat de durere,ce urlet scoti acum.Ai crede ca nu inseamna nimic,dar inseamna absolut totul.Ca o iesire a sentimentelor tale,pe care nu le-ai putut exprima in cuvinte atunci cand ai avut ocazia.Iar acum?Acum nu le mai poti controla.

Devii pata neagra de pe panza mea atat de alba.Pot oricand sa sterg orice urma a existentei tale vizibile,dar impotriva existentei sufletului tau,nu pot face nimic.

Te las sa te scalzi in propriul sange fara sa fac ceva pentru salvarea ta,stiind ca e atat de simplu,doar vocea mea te poate salva.

Dar nu!Azi am arestat cuvintele.M-am saturat ca ele sa detina toata puterea.

Marea ta

Asculta mai multe audio Muzica

Taci!
Asculta!
E sufletul meu.Scoate un sunet destul de ciudat de la o vreme.Ca si cum o mie de picaturi s-ar prabusi in acelasi timp,pe o suprafata neteda,intr-o camera cu un ecou ce reuseste sa amplifice durerea picaturilor .Oare plange?Oh sufletul imi plange!Il auzi cum se zbate?Cum vrea sa-mi sparga trupul ce-l tine captiv si sa iasa afara?Il simt cum imi macelareste muschii provocand dureri nebanuite,cum iese aproape de pielea mea moale,proaspata, si mi-o desface ca pe o foita.Oh ce ma doare!Ce doare!Sufletul ma abandoneaza!

Iar inima?Oh,inima mi-e ca o bomba cu ceas.Ticaiturile ei imi imbolnavesc mintea.Astept cu urechile palnie, momentul cand va exploda.Dar parca o secunda-mi pare o ora,iar ora un veac.Inima nu-mi explodeaza,nu!Doar ma chinuie!

Oh si cat as vrea sa ma uit in ochii tai acum,sa le analizez usor culorile si sa-ti smulg inima din piept,cu palma mea grea.Sa-ti infig taruse in ea ca si cum ar fi inima blestemata a unui varcolac.Sa te las sa ratacesti fara suflet,fara ochi,fara brate,fara tot ce detineai.
Nu stiu de ce,dar am omis sa-ti spun ca azi dimineata,in timp ce-mi invatam sufletul sa zboare, o picatura de ploaie s-a zdropid brutal in palma mea..Oh,era de o frumusete nemaintalnita.Era pura!Atat de pura, c-as fi crezut ca e lacrima unui copil.Dar in cristalul ei,te-am vazut pe tine.Era chiar lacrima ta,lacrima a unui copil batran.Eram in piata mare,stii,acolo unde oamenii isi vand sufletele fara nicio remuscare.Exact acolo,lacrima ta a ajuns la mine.Ironic,nu?Chiar in piata sufletelor vandute,lacrima ta era in palma mea.
Vedeam in ea cum se scurge sufletul din trupul tau,ca nisipul dintr-o clepsidra.Atat de usor,lent si fascinant.Aveam aceeasi senzatie ca atunci cand nu las si ultimul fir de nisip sa treaca de cealalta parte si intorc agitata clepsidra.Ma face sa simt in adancul meu un castig,ca un bonus castigat de mine,in defavoarea timpului. Exact asa ma simteam si atunci!Ma invada o dorinta atat de puternica sa-ti salvez sufletul!O dorinta care depasea fiinta mea,tot.

Atunci am alergat catre mare si-am hotarat sa arunc picatura,lacrima ta,in valurile marii.Si acolo a ramas.Poate si acum,marea plange cu lacrima ta.Iar oamenii,acum toti sunt indragostiti de apa marii,de valurile ei,de albastrul perfect,doar pentru ca o mica parte din tine e acolo.

Movie

Asculta mai multe audio Muzica

Stateam in fata ferestrei mele vechi cu margini scorojite,lipsite de vopseaua cu care demult erau imbracate.Acum,goale,isi cantau viata,cautand urechi care sa le asculte.Fereastra cu acelasi geam imbatranit de vreme,de care adesea se spargea strigatul meu mut , un geam de care se lovea a mea durere ce n-o mai puteam controla,devenise un fel de refugiu.
Priveam pierduta catre oamenii care treceau,incercand sa deslusesc ceea ce-i supara.Ii priveam fascinata cum randeau,cum plangeau,cum alergau disperati catre cine stie ce fericire,cum se ceartau zgomotos,fiecare imbracandu-si ideile in straie indestructibile. Imi placea demult sa-i opresc pe strada,sa-i intreb cate ceasuri au trecut,cate zile din saptamana au murit,sa-i intreb tot felul de fleacuri,singura mea intentie fiind insa sa le vad reactiile.
Asa te-am oprit si pe tine.Dar nu ma interesa nici raspunsul tau,nici care era defapt adevarul legat de intrebarea mea,nimic din toate astea.Voiam doar sa aud cum suna vocea ta.Dar tu nu vorbeai,nu.Tu cantai,dragul meu.Cuvintele tale sunau atat de melodios,incat din momentul acela am inceput sa iubesc muzica.
Stiam cat de mult iti plac piesele de teatru,iar cea mai arzatoare dorinta a mea devenise sa ma fac actrita.Colindam salile de teatru,le invatasem toate detaliile,cat de mici ar fi fost ele,cunosteam toti actorii de acolo,tot.Cand priveam scena deja ma vedeam acolo,in acelasi decor,cu aceiasi artisti.Imi auzeam pasii ce gadilau covorul scenei,imi auzeam replicile ce se zdrobeau de urechile ascultatorilor mei.Eram eu acolo,eu eram!Si interpretam cele mai dificile roluri!Ma camuflam in pielea oricarui personaj,reusind extrem de usor sa unesc viata mea,cu viata celui interpretat.Deveneam una si aceeasi persoana.Iar pe tine te vedeam de fiecare data in sala.Ma priveai plin de admiratie,iar aplauzele parca nu se mai opreau.Le auzeam din ce in ce mai tare,iar oamenii erau atat de fascinati de mine,de talentul care iese din sufletul meu,incat mainile lor sufereau adevarate dureri din pricina aplauzelor nenumarate.Dar nu-mi pasa decat de ceea ce tu faceai,de felul in care tu priveai totul.
In fine,deveneai umbrela mea atunci cand afara ploua.Erai ploverul meu cel mai calduros,intr-o iarna cumplita.Oxigenul ce-mi intra in plamani.Erai totul ce completa marele meu nimic.
Seara, ne refugiam in podul casei si purtam discutii interminabile despre fel si fel de ciudatenii.Filosofam,oh si ce ne mai placea.Spuneam ca noi doi,vom ajunge mari filosofi!Adevarati oameni ai cunoasterii.Teseam in jurul nostru,un adevarat voal de dorinte si povesti fermecate.Erai tot numai un zambet si parca fericirea se nascuse din tine.Oh,dar tu chiar erai fericirea!
Dar toate astea sunt insa, fragmente din amintirile indesate adanc in sufletul meu.Atunci cand un nenorocit de fior imi inteapa sufletul,stiu foarte bine ca e momentul pentru o noua vizualizare a filmului nostru.

Le train de mes souvenirs

Asculta mai multe audio Muzica

Am crezut ca-mi ia sufletul foc ,iar pielea mi-o simteam deja arsa.Parca mici bucatele din mine incepeau sa se desprinda si cadeau trantindu-se de pamant.Parca gemeau,parca le auzeam cum striga.Asteptau sa fie salvate de cineva,dar sfarseau dramatic prin a fi calcate in picioare,sfaramate si lipsite de suflul vietii.
Si vederea-mi juca feste.Ma vedeam intr-un alt loc,cu totul alfel de cel in care ma aflam defapt.Am hotarat sa fug si singurul loc catre care pasii ma conduceau singuri,era gara.O gara de amintiri,de suflete pierdute,de povesti nemuritoare si cuvinte inca nerostite.

O gara pe care o credeam casa sufletului meu,cu trenurile care veneau si plecau,cu fiecare statie care insemna ceva,ca un simbol al unui lucru legat strans de o pagina a unei carti pe care o credeam a mea,dar care era defapt a tuturora.O gara de unde puteai privi foarte bine soarele,fara sa-ti deranjeze vederea.Puteai descompune culorile luminii,le puteai atinge,chiar studia.

O gara in care intr-o zi ploioasa,picaturile apei sunt mereu altele,fiecare cu o poveste a ei,fiecare nerabdatoare sa te atinga si sa-ti puna intreaga ei viata pe tava.Iar atunci cand credeai ca au disparut,ele iau defapt alta forma si ajung inauntrul tau.Vor sa-ti cunoasca si ele povestea si mai tarziu sa se transforme in lacrimi si sa-ti curete obrazul.

Ceea ce nu stiam insa,era ca ne aflam amandoi in acelasi loc.Priveam aceleasi trenuri,aceiasi oameni pe care sunt sigura ca si tu ii studiai ,si tu iti doreai sa vezi ce se ascunde-n sufletul lor,ce povara cara.Voiai sa le tii sufletul in palme si sa-l citesti ca pe o carte,asa cum demult faceam.Iti amintesti?Stateam langa copacul acela batran, rupt de furtunile negre si ne intrebam ce simt oamenii oare .

In fine,nu stiam ca esti acolo,insa te simteam.Dar credeam ca si mintea a inceput sa joace acel joc stupid,vrand sa ma pacaleasca.Credeam ca mi-e atat de dor de tine,incat iti simteam prezenta acolo.

Din toata galagia care rupea linistea in doua,auzeam doar vocea ta.O auzeam,stiam ca esti tu.Imi ajungea la urechi,urmand un drum pe care-l stia prea bine si ajungand la suflet,lipindu-se usor de el,ca niste capuse pe blana unui animal.

Si uite asa ,fiecare cuvant nu intarzia sa apara si sa se lipeasca de mine.Probabil a fost singurul lucru care m-a impiedicat sa plec de acolo.Intr- unul dintre momentele acelea tainice,am rupt biletul de calatorie in mii de bucatele.Nu voiam alt loc,altii oameni,alt el.Voiam sa raman acolo unde a inceput totul.